Președintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a declarat, luni, că la sfârșitul lunii vor avea loc discuții în ceea ce privește situația președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Afirmațiile șefului PSD vin în contextul în care au apărut informații, pe surse, potrivit cărora Călin Popescu Tăriceanu ar avea negocieri cu PNL. Astfel, Dragnea a declarat că, în condițiile în care șeful Senatului negociază cu liberalii, acesta va trebui să caute sprijin la PNL.
„Au existat nemulțumiri, vom avea o ședință la finalul lunii și pana atunci sper sa se lamureasca lucrurile si atitudinea si pozitia domnului Tariceanu si atunci sa vedem daca zvonurile legate de negocierile cu liberalii sunt adevarate. Daca vor fi infirmate (n.r. – zvonurile), atunci nu va fi niciun fel de problema. Mai sunt 10,12 zile pana saptamana viitoare, eu maine plec la Israel intr-o vizita oficiala si saptamana viitoare o sa avem o discutie aplicata pe tema asta.
N-am spus ca o sa luam decizia asta (n.r. – intrebat despre demiterea președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu), sub nicio forma nu o iau eu sau noi. Se pune problema daca noi vom mai acorda sprijinul PSD lui Tariceanu sau nu. Daca negociaza cu PNL va trebui sa caute sprijin acolo, nu la noi”, a declarat Liviu Dragnea.
