Intenţia ministrului Eugen Teodorovici de a elimina salariul minim din mediul privat nu le surâde pesediştilor. Unii social-democraţi spun chiar că ideea colegului lor de partid se asortează perfect cu PNL-ul de astăzi, nu cu PSD-ul.
Fost deputat PSD şi membru al Comisie de muncă a Camerei, Dumitru Buzatu (preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui în prezent) nu susţine iniţiativa actualului ministru al Finanţelor, pesedistul Eugen Teodorovici.
„E o idee care a mai circulat în mediul politic, în mediul economic. Am observat că unii dintre ei erau chiar foarte entuziasmaţi de această idee, eu sunt ceva mai reţinut pentru că salariul minim vizează întregul mecanism economic şi introduce o anumită coerenţă şi ierarhizare în ceea ce priveşte plata muncii pentru diverse categorii de personal. Ori, dacă această idee este însoţită de o altă idee, aceea a posibilităţii de a încadra personal sub salariul minim, atunci lucrurile acestea trebuiesc rejectate, asemenea propuneri cred că nu au niciun fel de valabilitate şi produc un mare deserviciu mediului economic pentru că noi vedem ce păţim în acest moment când, datorită menţinerii salariilor la un nivel foarte scăzut, forţa de muncă a început să lipsească de pe piaţa românească, ea reorientându-se spre pieţele externe”, a comentat Buzatu, contactat de PSnews.
Dumitru Buzatu îşi sfătuieşte colegii de partid tentaţi să marşeze la proiectul lui Teodorovici să judece bine înainte de a-şi da acordul. “E posibil ca ideea să fie acceptată (la nivelul PSD – n.r.). Eu însă, pentru că ani de zile, trei mandate (de parlamentar – n.r.) la rând am fost membru al Comisiei de muncă şi protecţie socială, am studiat psihologia acestor măsuri şi cred că nu e o măsură care trebuie să fie luată în momentul acesta. Pe urmă, o asemenea măsură nu poate fi luată în considerare înainte de a fi discutată cu confederaţiile sindicale”.
Deşi eliminarea salariului minim din mediul privat este propusă de un ministru pesedist, Buzatu spune că măsura preconizată de Teodorovici este de natură liberală “forte”: “Unele dintre curentele liberale sunt foarte echilibrate şi vizează în permanenţă o armonie între grupurile sociale, între clasele sociale. Sunt curente liberale mai severe, mai conservatoare – cum ar fi şi PNL-ul de astăzi din România, care sigur că ar vedea foarte bine această măsură având în vedere ceea ce am spus un pic mai înainte: posibilitatea de a angaja forţă de muncă sub nivelul actual al salariului minim. Să sperăm că vom avea mintea de pe urmă”.

Teodorovici o..”ia pe ulei ” ??? Gazele bre ministre ! Pretu` la gaze !!!