Skip to content
Politică

După faptă și răsplată: S-au dat drept inspectori OPC și au fost trimiși în instanță

dcnews.ro

Un grup de șase persoane, trei bărbați și trei femei, au fost reținuți de Poliția Capitalei, după ce s-au dat drept inspectori de la Protecția Consumatorului.

Cei șase falși inspectori, cu vârste cuprinse între 41 și 56 de ani, mergeau în diferite magazine, societăți comerciale și pretindeau că desfășoară controale pe linia respectării drepturilor consumatorului, utilizând legitimații false. Astfel, ei au fost acuzați de înșelăciune și uzurpare a calității oficiale, pentru care au fost reținuți, potrivit digi24.ro

Doi dintre bărbați au fost prinși la locul faptei marți, în sectorul 4. Aceștia se aflau la o societate comercială din zonă, unde au cerut o sumă de bani, iar două dintre femei asigurau paza dintr-un autoturism. Aceștia au fost prinși, imobilizați și duși pentru a fi audiați.

În urma acestei acţiuni au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, precum şi mandate de aducere pe numele celorlalte persoane suspectate, stabilindu-se că acestea ar fi comis mai multe fapte de înşelăciune. De asemenea, persoanele reținute urmează să fie duse în instanță, transmite miercuri Poliția Capitalei printr-un comunicat de presă.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *