Din 15 iunie, grădiniţele şi creşele private s-ar putea redeschide, însă copiii nu se pot juca împreună, pentru că trebuie să păstreze distanţa socială. În dormitoare, săli de mese şi în curţi, copiii trebuie să păstreze distanţa de un metru şi jumătate între ei, dar încă nu e clar cum se va putea face asta.
În plină vară, aerul condiţionat nu va funcţiona pentru ca virusul să nu fie răspândit de curenţi. Toate jucăriile trebuie spălate o dată pe zi și se va face zilnic triajul epidemiologic. În urma consultului efectuat la intrare de către un cadru medical, dacă temperatura indicată de aparat va fi mai mare de 37,3, copiii vor merge la izolator, acolo unde îşi vor aştepta părinţii. În funcţie de evoluţia stării de sănătate se va decide dacă aceştia se pot întoarce sau nu în colectivitate. Acestea sunt doar o parte dintre recomandările Institutului de Sănătate Publică.
Şi în învățământul de stat vor fi modificări, din toamnă
Elevii care învaţă câte 30 într-o clasă ar putea fi împărţiţi în două, poate chiar trei ture.
„De 30 de ani, de când a venit vorba de această reformă educaţională, s-a tot discutat despre scăderea numărului de elevi în clasă. Din păcate, însă, din punct de vedere logistic este foarte greu, nu ai suficiente spaţii, nu ai suficienţi profesori şi toată infrastructura necesară. Fără investiţii nu ai cum să poţi să scazi numărul de elevi în clasă”, a declarat Tudor Panait, vicepreşedinte CNE.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat că este luată în calcul inclusiv varianta ca o parte dintre cursuri să fie făcute online.
În Buzău, educaţia se va face în aer liber. După modelul finlandez, în trei parcuri vor fi amenajate bănci pentru copii. „Cadrele didactice vor face activităţi de voluntariat. Va exista o aplicaţie electronică prin care cadrele didactice să se poată înscrie pentru programare. Şi, la rândul lor, acestea vor putea distribui în rândul părinţilor pentru a putea vedea care va fi numărul de copii prezent”, a declarat Cristina Ivan, inspector școlar, potrivit observatornews.ro.
