Elena Udrea susține că nu se pune problema să plece din nou din România, după ce a fost condamnată la 8 ani de închisoare în dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2009. Ea a făcut aceste declarații vineri, la Curtea de Apel București, care judecă solicitarea DNA de a o plasa pe Udrea sub control judiciar, măsură care implică și interdicția de părăsire a țării.
Nu se pune problema să plec din țară, a spus Udrea la sosirea la instanță. Ea a acuzat din nou o decizie nedreaptă, pe care a spus că o va ataca.
Despre blestemul adus judecătoarei care a condamnat-o, Udrea a spus: „Domne, suntem la instanță, nu la biserică. Oamenii au si astfel de sentimente„.
Ședința Curții de Apel București începe la ora 11.00.
DNA a solicitat Curții de Apel București ca Elena Udrea să fie plasată sub control judiciar, măsură ce implică și interdicția de părăsire a țării. Propunerea DNA vine la două zile de la decizia Curții de Apel București, care nu este definitivă, de condamnare a Elenei Udrea la 8 ani de închisoare în dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2009.
Măsura controlului judiciar implică, printre altele, și interdicția de părăsire a țării.
Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată marți la 8 ani de închisoare în dosarul în care este acuzată de instigare la luare de mită şi spălare a banilor privind finanţarea campaniei electorale din 2009. De asemenea, instanţa a dispus confiscarea sumei de aproximativ un milion de lei de la Elena Udrea. Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor. Decizia Curții de Apel București nu este definitivă, scrie hotnews.ro.
Dan Andronic a fost achitat pentru infracțiunile de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. Este singurul inculpat în acest dosar în cazul căruia instanța a dispus achitarea.
Pedepsele dispuse în cazul celorlalți inculpați:
Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări) – 6 ani de închisoare, pentru luare de mită
Victor Tarhonm (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea) – 4 ani de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită
Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal) – 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru delapidare
La ultimul termen din proces, procurorul DNA ceruse pentru Elena Udrea o pedeapsă de până la 12 ani, pentru Ioana Băsescu până la 15 ani, iar în cazul lui Dan Andronic, condamnare cu executare.
Elena Udrea s-a declarat „șocată” de decizia instanței și a „blestemat-o” pe judecătoarea care a pronunțat sentința.
„Femeia asta a dat o decizie absurdă! Nu știu cum va dormi la noapte! O blestem să simtă copiii ei ce simte copilul meu. Nu înțeleg cum va dormi această femeie liniștită la noapte”, a declarat Elena Udrea, la Antena 3.
Citește și Elena Udrea, „blestem” pentru judecătoarea care a condamnat-o la închisoare: Să simtă copiii ei ce simte copilul meu
Elena Udrea a revenit în România în 8 iulie 2019, la aproape un an și jumătate de la fuga sa în Costa Rica. Ea și-a anunțat atunci revenirea în țară pe Facebook, spunând că a renunțat de bunăvoie la statutul de refugiat în Costa Rica, pentru că vrea să își crească fetița acasă. Prima sa apariție publică după întoarcerea în țară a fost în 12 septembrie 2019, la Curtea de Apel București, în acest proces.
Udrea a fugit în Costa Rica înainte de pronunțarea deciziei instanței supreme, din iunie 2018, de condamnare defitivă la 6 ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute. Elena Udrea a fost arestată, în octombrie 2018, (odată cu Alina Bica) în Costa Rica, în baza unor mandate Interpol emise la cererea României. Ele au fost eliberate în preajma Crăciunului, după decizia CCR privind completurile de 5 judecători.
