Invitat în studioul Puterea Știrilor, Lucian Romașcanu, liderul senatorilor social-democrați, critică decizia Guvernului Cîțu de a suspenda acordarea tichetelor de vacanță pentru bugetari, acuzând partidele de guvernare de ”neștiință, rea-voință sau nepăsare față de societate”.
”Noi am avut o strategie pe care am aplicat-o cu foarte foarte mare succes, această creștere bazată pe creșterea veniturilor care s-a dovedit a fi funcțională. Am mers, am repornit economia, am avut o creștere medie economică pe cei trei ani de guvernare de peste 5%. Am avut întotdeauna bani pentru tot ceea ce ne-am propus pentru că oamenii au cheltuit.
Dumnealor, din neștiință, din rea-voință, din nepăsare față de societate, nu înțeleg mecanismele fundamentale ale economiei și atunci ne trezim cu ceea ce am anunțat că o să ne trezim din păcate: cu austeritate.
A tăia voucherele de vacanță este o măsură în contra valului normal care ar fi trebuit să vină acum, de investiții, de bani dați în economie și așa mai departe. Voucherele de vacanță au reușit să redreseze industria HoReCa și au avut creșteri în anii în care s-au dat aceste vouchere ca niciodată.
Oamenii sunt nebuni și nu înțeleg nimic din ceea ce fac. Noi facem tot ceea ce putem și este o chestiune pe care aș vrea să o lămurim și față de oameni. Există acuze în spațiul public că PSD nu face, dar noi facem tot ce se poate în Parlament, luptăm cu armele Parlamentului, în comisii cu legile pe care vor să le treacă, cu declarații politice, cu moțiuni, dar nu avem majoritate și este foarte greu”, spune Romașcanu.
De asemenea, social-democratul susține că decizia Guvernului de a nu mai acorda voucherele de vacanță bugetarilor în 2021, va fi o lovitură pentru industria HoReCa, care va suferi pierderi mari.
„Voucherele de vacanță sigur că ar fi ajutat industria HoReCa. Există dovezi clare și pe orice întrebați din zona aceasta economică vă va spune că a fost un balon de oxigen fantastic pentru dumnealor.
În aceste condiții de pandemie de acum, oamenii sunt aproape de punctul de fără întoarcere și odată ce omori o afacere e foarte greu să o mai aduci la normal. Mai ales afacerile mici care depind de credite ar avea nevoie de bani. Tot ce au făcut cu granturile acestea pentru IMM-uri s-a dovedit a fi o speculație imobiliară cu jumătate de bani. Nu văd să se uite la economie altfel decât prin lentila interesului propriu și atunci fac genul ăsta de tâmpenii.
HoReCa nu numai că ar trebui să aibă vouchere de vacanță, ci ar trebui să aibă susținere totală: <<Câți angajați ai?! 5. Ia banii pentru acești angajați până la capăt>>, nu până la 20 octombrie până când au vrut ei să îi dea.
Liberalism liberalism, dar trebuie să ne mai gândim și la partea socială și, într-o țară cum este România și într-o situație de pandemie cum este acum, fără dimensiunea socială înseamnă că guvernezi robotic. Trebuie să te gândești la om în primul rând”, a conchis social democratul.
Liderul PNL Ludovic Orban a anunţat că, în urma discuţiilor în şedinţa coaliţiei, a fost stabilit că nu vor mai fi emise noi vouchere de vacanţă deoarece există vouchere de vacanţă deja emise care sunt valabile şi în acest an.
„Rămân valabile voucherele de vacanţă care au fost emise anterior şi care pot fi folosite în cursul anului 2021. Nu se emit noi vouchere de vacanţă, pentru că sunt vouchere de vacanţă care sunt valabile în cursul anului 2021”, a declarat Ludovic Orban luni la Parlament.
