Emil Dumitru, care a fost preşedinte al Federaţiei Naţionale Pro Agro timp de cinci ani ani, va rămâne în fruntea organizaţiei până la finalul acestei luni, ca președinte interimar, pentru a organiza alegerile pentru un nou șef. Emil Dumitru este producător agricol și conducătorul unei ferme de familie din Chiselet, județul Călărași. Domnia sa a acordat, în exclusivitate, un interviu pentru financialintelligence.ro în care și-a spus punctul său de vedere cu privire la dezvoltarea agriculturii din ţara noastră, problemele cu care se confruntă fermierii, relaţia cu autorităţile din domeniu.
Federația Națională PRO AGRO este o organizaţie profesională înfiinţată în anul 2012 de şi pentru producătorii români din agricultură, industria alimentară şi servicii conexe, în vederea promovării, reprezentării, susţinerii şi apărării intereselor membrilor organizaţiilor profesionale reprezentative la nivel naţional în raporturile cu instituţiile europene, naţionale publice şi private. De asemenea, aceasta este singura organizație care îndeplineşte simultan condiţiile de reprezentativitate la nivelul sectoarelor de activitate agricultură și industria alimentară, constatată de Tribunalul Bucureşti.
Interviu cu domnul Emil Dumitru, preşedinte interimar al Pro-Agro
Reporter: Stimate domnule Emil Dumitru, care este opinia dumneavoastră cu privire la dezvoltarea agriculturii din România, la mai mult de 10 ani de la aderarea ţării noastre la UE?
Emil Dumitru: Agricultura României a cunoscut dezvoltarea, o dată cu apariţia fondurilor europene. Suntem în al doilea exerciţiu financiar, au venit foarte mulţi bani în sectorul agro -alimentar românesc, însă, din păcate, nu reuşim să valorificăm întreg potenţialul agricol al României.
În toată Europa se pune accent pe fermele de familie, dar ţara noastră are o agricultură polarizată – avem ferme foarte mari şi avem ferme de subzistenţă, iar clasa de mijloc încă nu este consolidată. Cred că, pentru următorul exerciţiu financiar, autorităţile ar trebui să facă nişte politici dedicate fermelor de familie.
Reporter: Cum a evoluat România în ceea ce priveşte dezvoltarea agriculturii, comparativ cu alte ţări din Europa Centrală şi de Est, cum ar fi Polonia, spre exemplu?
Emil Dumitru: Diferenţa dintre România şi Polonia este că Polonia a avut o strategie pe termen mediu şi lung care, indiferent de partea politică ce s-a perindat în zonele de decizie publică, a fost consecventă faţă de agricultura şi industria alimentară a ţării.
De la început, polonezii au mizat pe o accesare facilă a fondurilor europene, pe o simplificare la maxim, pe când România a ales calea de a birocratiza foarte mult măsurile, de a-și face programe de dezvoltare rurală scrise de firme care nu înțelegeau care este specificitatea agriculturii noastre. De aici au apărut tot felul de derapaje de la obiective majore pentru o țară agricolă importantă, cum este România.
Acum că deja avem experiența a două exerciții financiare este foarte clar că, în următorul exercițiu financiar 2021-2027, ar trebui să revoluționăm cu adevărat modul de organizare și funcționare a filierelor de produs, modul în care reușim să transformăm materia primă obținută, pentru că degeaba producem grâu și porumb, dacă nu facem produse cu valoare adăugată mare.
Dacă ne vom uita pe balanţa comercială a României, vom constata că avem un deficit nemaîntâlnit, de 1,63 miliarde de euro.
Practic, consumatorul din România finanțează industria agro-alimentară a altor state membre, în loc să ne dezvoltăm noi, local. Asta nu înseamnă că Europa sau cineva din afară – o forță nevăzută – ne-au împiedicat pe noi, românii, să facem niște politici publice agricole sustenabile pentru sectorul agro-alimentar românesc.
De fapt, vorbim de incapacitatea celor care ocupă vremelnic funcţii de decizie publică în România de a înțelege mecanismele europene și de a se apleca cu adevărat asupra sectorului agricol românesc.
Reporter: Vă referiți la autorități?
Emil Dumitru: Absolut. O dată la patru ani, autoritățile lansează mesaje populiste, fără să țină seama de niște obiective de țară agricole importante. Și atunci apar tot felul de măsuri disparate, care nu oferă rezultate notabile.
Auzeam acum câteva zile și pe ministrul agriculturii și pe alți factori de decizie politică vorbind de un real succes în ceea ce privește Programul Tomata.
Nu poți să vorbești doar de un program nișat, dintr-un sector legumicol foarte vast. Vorbim doar de un produs.
Vedem că, după ce au acordat ajutoare de 43 milioane de euro, în luna noiembrie anul trecut, aveam cu doar 700 de kg de roșii produse în plus față de anul în care nu a funcționat Programul Tomata. Asta înseamnă că a fost o măsură care nu a fost fundamentată corect și care nu a adus nici un fel de beneficiu, în afară de acele sume de bani cu care s-au capitalizat legumicultorii în piața agro-alimentară românească. Dar nimeni nu răspunde în fața unor astfel de eșecuri.
Cred că era mai bine dacă dădeam sectorului legumicol o subvenție pentru construcția de spații protejate, care să fie conforme, care să poată să reziste la intemperii și să respecte toate condițiile, iar legumicultorul să aibă opțiunea să cultive acolo, în spațiul acela protejat, ce produse îi cere piața.
Pentru că nu trebuie să cultivăm numai tomate. Fiecare avem altă piață și vrem să producem tot felul de produse. Este frumos șorțul pe care îl vedem la televizor ilustrând Programul Tomata, dar cred că, dincolo de mult tam-tam, ar fi trebuit să se ia în considerare niște aspecte de ordin tehnic.
În general, agricultura este un sector care nu presupune neapărat o amprentă foarte puternică în ceea ce privește politicul, pentru că avem deja o politică agricolă comună unitară la nivel național.
Reporter: În ciuda apariţiei Programului Tomata, totuși, în piețele din România se găsesc destul de greu roșii românești, la prețuri foarte mari. Cum vă explicați acest fapt?
Emil Dumitru: Pe de o parte, perioada rece a presupus o investiţie destul de mare în încălzirea solarului de către producătorul nostru și atunci acesta nu poate să ofere un preț cu care să fie competitiv, comparativ cu produsele de import.
De asemenea, producătorul român nu are forță de negociere și s-ar putea ca în piețele agro-alimentare să nu-l vedeți, pentru că el e preocupat să producă și nu să comercializeze. Aici avem o problemă cu modul în care funcționează filiera de produs. Uneori, comerciantul sau intermediarul câștigă nesimțit de mult, chiar dacă pare un termen dur, în condițiile în care riscurile sunt la producătorul nostru.
România are un climat temperat continental. Dacă tot vrem să ne finanțăm producția autohtonă, mai degrabă să finanțăm o producție rezonabilă de tomate pentru consumatorul român. Să construim sere încălzite, să utilizăm căldura de la stațiile de biogaz– acolo unde există – sunt multe opțiuni pe care statul român le-ar avea la dispoziție.
Reporter: Care sunt, în opinia dvs, principalele probleme cu care se confruntă agricultura din România?
Emil Dumitru: Cred că, în primul rând, vorbim foarte mult de intensitatea subvenției și nu discutăm de accesul la piaţă.
În toți acești patru ani, cât am fost președintele Pro-Agro, am constatat că este în egală măsură la fel de important dacă fermierul român are acces la piaţă, pentru că el are o forţă de negociere foarte mică, nu-şi poate cumpăra inputurile la preţuri competitive pentru că, neavând această forță, cumpără la prețuri impuse, nu este capitalizat, nu-şi poate vinde producția ulterior la prețurile colegilor lui din alte state membre. Toate aceste lucruri slăbesc competitivitatea fermierului român.
Reporter: Care este situația actuală a sistemului național de irigații? Tot vedem la televizor imagini de la diverse inaugurări…
Emil Dumitru: Unele sunt imagini color, dar parcă de pe vremuri…
Sigur că există investiţii în sistemele de irigaţii și este bine că se realizează. Doar că eu mă întreb cum se întâmplă că în România, an de an, primăvara, autoritățile despăgubesc pentru inundații și vara pentru secetă?
E clar că avem un bazin hidrografic bine dezvoltat pe care ar fi trebuit să-l valorificăm şi să păstrăm apa pentru a o folosi atunci când avem nevoie de ea.
Ori noi, pe sistemul actual, care este unul energofag – chiar dacă o să-i deranjez pe cei vizaţi – nu putem să vorbim la nesfârşit de o gratuitate a apei pe canalele principale de irigaţii. La un moment dat, va veni ministrul de finanțe și, din cauza constrângerilor bugetare și a nevoilor de dezvoltare ale țării, va spune: îmi pare rău, nu mai putem oferi gratuitate și atunci fermierii trebuie să susțină toată infrastructura.
Vorbim de anul 2019, avem energie regenerabilă, panouri fotovoltaice, turbine eoliene. Putem să le folosim în beneficiul nostru, nu să apelăm în continuare la energia electrică clasică.
Sunt de acord cu ideea că, acolo unde este infrastructură principală de irigații de pe vremuri, trebuie reabilitată. Dar statul creează o concurență neloială – unul primește apă prin infrastructura principală, altul nu. Ar trebui ca și pentru cei care nu au astfel de infrastructuri principale de irigații să le găsim soluții alternative.
Am văzut unele declarații ale ministrului agriculturii Daea în care spunea că o să avem 1,4 milioane de hectare irigabile. Dar degeaba ducem apă pe canalul magistral, dacă stățiile de punere sub presiune -infrastructura secundară de irigații – nu este reabilitată. Practic doar cei riverani canalului pot să irige.
Unii spun că avem 800.000 de hectare irigabile, alții spun că 600.000 de hectare. Nu există o transparență totală asupra suprafețelor care pot fi irigate. Repet, e bine că se irigă, asta înseamnă că avem producții constant bune, doar că trebuie să ne gândim și la viitor. Nu trebuie să trăim momentul și să ne bucurăm că obținem voturi. Din păcate, agricultura României este judecată în acest mod.
Cred că poate fi făcută o strategie națională de dezvoltare a sectorului agro-alimentar, indiferent de coloratura politică, prin care să facem o analiză cu adevărat serioasă și să vedem care sunt punctele noastre tari, care sunt punctele slabe și ce putem să dezvoltăm cu adevărat în agricultura românească.
Reporter: Care este gradul de absorbţie al fondurilor europene în agricultură?
Emil Dumitru: Așa după cum se știe, România stă bine la absorbția fondurilor pe dezvoltare rurală și pe plăți directe. Plățile directe nu presupun o atât de mare complexitate. Pe dezvoltare rurală sunt proiecte care se aprobă de Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) – și aici avem un grad bun de absorbție.
Dar dincolo de acest grad bun de absorbție, observăm ceva: în realitate, un euro de la UE trebuie să producă impact economic pozitiv și pentru fermieri și pentru societate.
Aici, din păcate, dacă e să facem o paralelă cu balanța comercială vom constata că sunt numeroase investiții pe care le-am finanțat din fonduri europene și care nu sunt competitive sau care nu au adus plus-valoare.
Reporter: Cum vă explicați că, anul trecut, am avut producții record la cereale, dar am înregistrat deficit în comerțul cu produse agro-alimentare, așa cum ați amintit mai sus?
Emil Dumitru: În trecut, am avut discuții cu autoritățile despre acest subiect. Este de notoritate că s-au făcut afirmații în spațiul public că o să zootehnizăm România. Doar că de la a spune și a face este o cale foarte lungă.
În ultima perioadă, e adevărat că nici eu nu am avut aceeaşi apetență să discut cu Ministerul Agriculturii despre subiect și Ministerul nu ne-a mai consultat, nici măcar formal. Poate că viitorul președinte Pro Agro va fi mai abil și mai aproape de înțelesul Ministerului Agriculturii.
Personal, cred că rolul formelor asociative este să critice, atunci când lucrurile nu funcționează și atunci când sunt lucruri notabile să le evidențieze. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fim vreun aplaudac de serviciu al vreunui ministru al agriculturii.
Reporter: Cum caracterizați relația cu Ministerul Agricuturii în cei patru ani de activitate ca președinte la Pro Agro?
Emil Dumitru: Pe mandatul de final al domnului Daniel Constantin, când România a avut balanță comercială pe plus și sigur am avut câteva provocări pe ceea ce înseamnă lansarea programului de dezvoltare rurală, unde am avut mai multe reproșuri să-i facem la momentul respective, pot să spun că a fost o colaborare pe plus.
A venit domnul Achim Irimescu cu care, din perspectiva unui an destul de greu de gestionat, cred că s-ar fi putut face mai mult.
După care a venit domnul ministru Daea care avea deja experiență din trecut, când a mai avut calitatea de ministru. M-am gândit că, la sfârșit de carieră, nu va mai răspunde așa prezent la sarcinile de partid și că va face lucruri notabile pentru fermieri. Până la un moment dat, relația a părut a fi pozitivă, după care s-a răcit foarte mult. Nu vreau să condamn pe nimeni, dar faptul că ministrul Agriculturii a luat reproșurile mai mult personal nu face bine.
Un ministru al agriculturii este un ministru al tuturor și nu trebuie să facă diferențe, dar asta ține și de modul de înțelegere a Politicii Agricole Comune.
Personal, nu am ce să-i reproșez domnului ministru Daea, îi urez succes, dar consider că România Agricolă a anului 2019 nu se poate hrăni din politici agrare din trecut, ci din politici agricole europene. E cu totul altă viziune.
Reporter: De ce nu avem o Bursă a cerealelor în România?
Emil Dumitru: Pentru crearea unei burse a cerealelor în Bazinul Marii Negre ar fi trebuit organizare, ar fi fost nevoie de un dialog între producători, traderi și autoritățile statului și acest lucru nu s-a realizat din mai multe motive.
De multe ori, ministrul agriculturii, indiferent de numele lui, a ieșit să spună că avem producții record când noi încă încheiam contracte de vânzare a producției de cereale. O bursă de cereale nu se construiește peste noapte, ci într-un parteneriat, pe bază de încredere, pe transparentizarea pieței.
Cât privește bursa de pește, lansată recent, am avut un zâmbet amar că știu că în proiect este implicată Casă de Comerț Unirea. Statul vrea să devină un jucător important, dar nu are nici spații de depozitare, nici infrastructură de transport. Consider că astfel de proiecte sunt sortite eșecului și nu cred în ele. Se toacă niște bani, dar nu au nici un fel de impact economic.
Reporter: Ce investiții în agricultură pot fi finanțate prin Fondul european pentru Investiții Strategice?
Emil Dumitru: A fost acel proiect pe care cu toții am visat că o să-l finanțăm prin planul de investiții Juncker, mă refer la Canalul Siret Bărăgan. Din păcate, România este codașă și la scrierea de proiecte pe infrastructură critică. Până și Bulgaria, dacă nu mă înșel, are mai multe proiecte depuse la Comisie.
