Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Marian Enache, a afirmat că integritatea este un concept de sinteză care concentrează în conţinutul său valori etice şi morale privind conduita cetăţeanului în diferitele sale roluri publice şi private în societate.
Declaraţia a fost făcută în cadrul Conferinţei internaţionale organizată de Agenţia Naţională de Integritate pe tema importanţei legislaţiei în contextul politicilor de integritate şi a avertizărilor în interes public, care a avut loc, joi, la Biblioteca Centrală Universitară.
„Transpunerea acestor valori la nivelul legii este o operă de o înaltă responsabilitate în care decidentul politic nu numai că recunoaşte importanţa acestor valori, dar asigură respectarea lor prin normele de drept”, a declarat Marian Enache, citat într-un comunicat al CCR transmis AGERPRES.
Totodată, acesta a susţinut că, sub aspectul integrităţii funcţiei publice, societatea românească este unanimă, în sensul de a o privi ca pe o valoare ce trebuie protejată de orice fenomen coroziv şi negativ.
„Revine legiuitorului obligaţia de a identifica cele mai bune metode/mijloace pentru a consolida sistemul de integritate, însă întotdeauna cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale înscrise în Constituţie şi exigenţele statului de drept”, a precizat Enache.
De asemenea, preşedintele Curţii a subliniat că prin această dezbatere este adus în prim plan rolul normelor juridice în definirea şi structurarea integrităţii, ca parte a conştiinţei etice şi a culturii juridice a poporului român.
„Corectitudinea, onestitatea, reputaţia, prestigiul, respectul, preţuirea, onoarea sunt valori care îşi găsesc izvorul şi legitimitatea în fundamentul moralei, ele există deja în forma mentis şi în conştiinţa etică a poporului nostru”, a menţionat preşedintele Curţii.
