Vineri a avut loc la Palatul Parlamentului o conferință de presă organizată de către președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac. În cadrul acestei declarați, Tomac a anunțat faptul că PMP va depune actele necesare începerii unei moțiuni de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă, cel care conform spuselor sale, „s-a decredibilizat complet”.
Luni dimineată, într-un videoclip postat pe pagina sa de facebook, președintele PMP a anunțat că „La prima oră, în Parlament, am găsit o altă valiză – valiza moțiunii de cenzură. Sper că de data aceasta vom avea mai multe șanse și vom reuși să dăm jos Guvernul Dăncilă, guvern care își poate lua valiza și pleca acasă, în Teleromani, acolo unde îi este locul.”, a spus Eugen Tomac.
În luna iunie a avut loc o altă moțiune de cenzură,”Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”, pentru demiterea Guvernului Dăncilă, depusă de PNL și susținută de USR și PMP. A fost respinsă de Parlament, deoarece nu au fost suficiente voturi exprimate. Doar 170 de parlamentari și-au exprimat opțiunile. S-au înregistrat 166 de voturi ”pentru” și 4 ”împotrivă”. Pentru ca moţiunea să treacă, iar Guvernul să cadă, erau necesare voturile favorabile a 233 de parlamentari.
A apărut o nouă valiză. De data aceasta, în Parlament.În valiză se află textul moțiunii de cenzură: Guvernul Dăncilă – o binecuvântare pentru Liviu Dragnea, un blestem pentru români.
Publicată de Eugen Tomac pe Duminică, 4 Noiembrie 2018
