Skip to content
Politică

Euro, la cel mai scăzut nivel din ultimii nouă ani față de dolar

Euro a coborât, luni, la cel mai scăzut nivel din ultimii aproape nouă ani faţă de dolar. Acest lucru s-a întâmplat pe fondul speculaţiilor potrivit cărora Banca Centrală Europeană va începe în curând achiziţia de obligaţiuni guvernamentale, relatează Bloomberg.

„Motivele pentru a vinde euro au fost destul de clare în acest sfârşit de săptămână: Draghi este cu un pas mai aproape de adoptarea măsurilor de relaxare cantitativă, iar situaţia politică din Grecia este din ce în ce mai îngrijorătoare”, a afirmat Sean Callow, analist la Westpac Banking, informează Mediafax.

Moneda europeană a scăzut cu până la 1,2% luni, după ce preşedintele BCE, Mario Draghi, a afirmat săptămâna trecută că achiziţiile de obligaţiuni guvernamentale se află printre intrumentele care ar putea fi utilizate de instituţie pentru a-şi îndeplini mandatul de menţinere a stabilităţii preţurilor, relatează Mediafax.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *