Liviu Dragnea a fost ales, miercuri, în Comitetul Executiv Național al partidului, președintele interimar al Partidului Social Democrat.
Europarlamentarul social-democrat, Victor Negrescu, a declarat că alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea partidului înseamnă „un PSD unit şi mult mai puternic în Transilvania”.
Motivul pentru care a ales Transilvania pentru explicare este că aceea e o zonă în care ar exista o „problemă de percepţie” a formaţiunii.
„Alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea Partidului Social Democrat înseamnă un PSD unit şi, totodată, un PSD mult mai puternic în Transilvania, zonă care poate deveni politic o bază electorală importantă pentru partid. (…) Am convingerea că experienţa echipei de conducere va permite partidului să devină şi mai puternic în Ardeal. Transilvania va deveni o prioritate pentru PSD, unde trebuie să comunicăm mai bine ce am făcut pentru oamenii din zonă şi să câştigăm electoratul”, a declarat Negrescu, potrivit b1.ro.
