Skip to content
Politică

Europarlamentar român, în asentimentul lui Iohannis: România nici acum nu este văzută ca o ţară finală…

 

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a nuanţat, joi, poziţia sa referitoare la criza imigarnţilor şi la cotele obligatorii pe care ar trebui să le accepte sau nu România. Iohannis a postat, în acest sens, şi un mesaj pe pagina sa oficială de Facebook:

„În privința propunerii Comisiei Europene referitoare la criza refugiaților, consider că nu este o soluție și nici oportun să vorbim de cote obligatorii, calculate într-un mod birocratic, contabilicește, fără ca statele membre să fi fost consultate. Mandatul României la Consiliul JAI din 14 septembrie este unul ferm, și anume să nu declare adeziunea noastră pentru cotele obligatorii.”

Acest subiect a fost abordat şi joi seară în emisiunea „Dosar de politician” de la B1TV, moderată de jurnalistul de investigaţie Silviu Manastire.

Prezent în emisiune, prim-vicepreședintele PNL şi deputat în Parlamentul European, Cristian Buşoi a oferit mai multe puncte personale privind atitudinea lui Iohannis în aşteptarea migranţilor şi a lăudat gestul ferm al preşedintelui de a mai discuta cotele obligatorii de imigranţi impuse de Bruxelles: „Presedintele Klaus Iohannis are foarte multa dreptate si este o pozitie care sper sa fie apreciata infiderent de simpatiile sau antipatiile sale. Si-a aratat solidaritatea fata de situatia grea cu care se confrunta UE, dar in acelasi timp spune foarte raspicat ca ideea de avea cote obligatorii (…) care sa fie stabilite de la Comisia Europeană de la Bruxelles este un lucru inacceptabil pentru Romania. Exista deschidere, putem avea un numar de imigranti (…) Romania nici acum nu este vazuta ca o tara finala, este o tara de tranzit.  Nu avem mecanisme sociale, nu avem scoli care sa predea in lb acestor imigranti. Greu isi vor gasi loc pe piata muncii. Nu suntem pregatiti.”, a conchis liberalul.

 

2 comentarii la “Europarlamentar român, în asentimentul lui Iohannis: România nici acum nu este văzută ca o ţară finală…

  1. P.S.
    Si vicepresedinta, stii tu care, nasa, sotia lui nasu mare, si fina ei, alea carora le cari tu sacosele la shoping, alea cum au votat, mai Busoi ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *