Skip to content
Politică

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL) trage un semnal de alarmă: „Pericolul nuclear în Ucraina este cât se poate de serios”

psnews.ro

Europarlamentarul Daniel Buda trage un semnal de alarmă în legătură cu conflictul din Ucraina, care a ajuns la amenințări nucleare din partea Rusiei. După ce Moscova a decis să anexeze 4 teritorii din Ucraina, pericolul nuclear se menține în conflictul de la granițele României. Vladimir Putin a avertizat de mai multe ori că Rusia este pregătită să folosească orice armă pentru a-și apăra teritoriul.

Daniel Buda, europarlamentar și vicepreședinte PNL, consideră că este reală amenințarea lui Putin și liderii politici de la nivel internațional trebuie să găsească o soluție diplomatică, deoarece un război nuclear ar afecta civilii. De asemenea, vicepreședintele PNL precizează, într-un interviu pentru PS News, că Ucraina trebuie să continue războiul până când se va găsi cadrul potrivit pentru negocieri.

PS News: Este reală amenințarea Rusiei cu folosirea armelor nucleare în Ucraina?

Daniel Buda: Pericolul nuclear este cât se poate de serios, deoarece Putin este deja ca un leu în cușcă, atacat din toate părțile, iar reacția lui poate fi una inclusiv în zona nucleară. Tocmai de aceea cred că este foarte important ca decidenții politici, la nivel mondial, nu doar la nivel european, să depună toate eforturile pentru găsirea unor soluții diplomatice. Pentru că oricât de mult ți-ai dori să pregătești populația pentru un astfel de atac nuclear nu ai cum să o faci la un nivel la care să îți ferești populația.

Politica sancțiunilor este una care continuă, suntem în această logică a unei politici de sancțiuni pentru Rusia. în opinia mea trebuie să mergem mai departe cu toate mecanismele și formele de sprijin către Ucraina, astfel încât să-i întărim capacitatea de a-și recupera teritoriile, și de a-l pune pe Putin acolo unde îi este locul.

Și atunci când spun Putin nu mă refer la Rusia. Este foarte important să se lucreze și pe această componentă a societății civile din Rusia, care în opinia mea este dezinformată în momentul de față cu privire la acest război și cred că una dintre soluțiile poate să vină inclusiv din interiorul Rusiei.

PS News: Ar fi mai potrivit să deschidem un canal de negociere sau să continuăm războiul?

Daniel Buda: Așa cum arată datele problemei, războiul trebuie să continue. În același timp, negocierile trebuie să continue și să aibă loc între forțele din conflict. Și faptul că ofensiva ucraineană înaintează zeci de kilometri în fiecare zi e o chestiune care se consideră și un răspuns al comunității internaționale la adresa lui Putin. În niciun caz nu se poate accepta anexarea unor teritorii din partea lui Putin.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *