Skip to content
Europa

Europarlamentarul PNL Daniel Buda: Transportatorii de animale vii trebuie să beneficieze de sprijin financiar din partea UE

Facebook/Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul European a solicitat Comisiei Europene să acorde sprijin financiar transportatorilor de animale pentru asigurarea standardelor de bunăstare.

Acesta a participat la o reuniune a Comisiei de anchetă privind protecția animalelor în timpul transportului (ANIT) în cadrul căreia a avut loc un atelier privind bunăstarea animalelor în timpul transportului, la care a participat o serie de experți din domeniu.

În primul panel, au avut loc dezbateri pe marginea transportului animalelor înțărcate, dar și pe marginea bunăstării animalelor în timpul transportului pe nave.

”În calitate de coordonator din partea Grupului PPE, am subliniat în intervenția pe care am avut-o faptul că în vederea evitării transporului vițeilor neînțărcați, fermierii ar trebui să fie sprijiniți financiar de către Comisia Europeană pentru a investi în infrastructura necesară creșterii acestor viței. Mai mult, ar trebui să fie folosite resurse financiare europene pentru dotarea navelor cu echipamentele necesare care să asigure standarde de bunăstare”, a punctat Daniel Buda într-un mesaj pe Facebook.

Acesta a amintit de problemele cu care se confruntă fermierii, observate în urma vizitelor pe care le-a efectuat în teren.

”Mulțumesc experților pentru expunerile făcute. Au fost prezentări foarte interesante, chiar dacă pe alocuri, au fost aspecte cu care nu pot fi de acord, precum afirmația domnului Antonio că vițeii neînțărcați sunt subproduse în ferme. Nu, vițeii sunt produse pe care fermierii doresc să le valorifice în așa fel încât să obțină resurse financiare consistente de pe urma creșterii acesteia.

Sigur, am reținut recomandarea domnului Antonia de a nu face transportului vițeilor decât după înțărcare, după 6 săptămâni. Problema se pune în felul următor: eu vizitez foarte mult fermele, fiind și membru în Comisia AGRI, așa că ce facem cu acele ferme care nu au infrastructura necesară în vederea creșterii acestor viței până la vârsta de 6 săptămâni? Această creștere presupune instalații de alăptare, presupune să ai un personal care este calificat în acest sens și nu toate fermele au la dispoziție aceste elemente. Atunci, se pune întrebarea, ce facem? Putem să folosim bani din diverse axe de finanțare pentru agricultură în așa fel încât să dotăm fermele cu aceste instalații? Poate fi o soluție sprijinirea fermierilor în această direcție?”, a semnalat eurodeputatul român.

Mai mult, Daniel Buda a punctat că atât animalele ”abatorizate, cât și animalele ținute pentru creștere, trebuie să beneficieze de condiții de bunăstare”.

”S-a pus în discuție transportul animalelor neînțărcate și durata acestui transport. Sunt perfect de acord că acest transport trebuie să respecte indicatorii de bunăstare pentru aceste animale. Ele sunt transportate în vederea creșterii, nu în vederea abatorizării, deși și animalele abatorizate, dar și animalele ținute pentru creștere, trebuie să beneficieze de condiții de bunăstare. Domnule Antonio, apreciați că am putea recomanda la nivelul statelor membre, dar și la nivelul Comisiei Europene, să urmărească implementarea și suportul pentru transportatori, cu investiții financiare europene, astfel încât să își doteze mașinile cu instalații astfel încât să se asigure standardele de bunăstare la un nivel cât se poate de ridicat?”, a întrebat Daniel Buda.

Acesta a amintit și de incidentul nefericit din Marea Neagră, care a dus la schimbarea legislației în România privind protecția animalelor destinate exportului în țări terțe. ”Se reglementează în mod expres necesitatea prezenței a doi medici veterinari pe toată durata transportului pe mare și filmarea condițiilor de transport pe toată durata călătoriei astfel încât să asigurăm standardele de bunăstare”, a detaliat eurodeputatul.

Acesta a invitat-o pe Boada-Sana Maria, expert independent, să precizeze ”concis și la subiect, sub ce aspecte, ar putea fi îmbunătățit Regulamentul 1/2005 astfel încât să corespundă exigențelor de transport”.

”Este necesar să se îmbunătățească feedback-ul cu statele terțe în privind problemelor. Pentru aprobarea vaselor, avem nevoie de o armonizare în acest domeniu, o echipă de experți. Vom discuta pe marginea transportului animalelor pe navele maritime. Vorbim de Spania și România, în principal, pentru că acestea au cele mai mari porturi. Principalele țări de destinație sunt Liban, Israel, dar și Turcia și Arabia Saudită. Atunci când ajung în țările terțe, sunt trei opțiuni: să ajungă direct la abator, să fie trimise la ferme sau să fie transportate în camioane și să fie trimise în alte țări vecine”, a răspuns Boada-Sana Maria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *