Skip to content
Societate

Evaluare Națională 2019. Câți elevi de clasa a VIII-a susțin azi proba de limba română

ona.ba

La Evaluarea Națională din sesiunea 2019 s-au înscris 154.956 de absolvenți ai clasei a VIII-a, conform situației centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, potrivit edu.ro. Este cel mai mare număr de elevi înscriși din ultimii 4 ani. În 2015 au fost 163.407.

Examenul începe marți, 18 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Joi, 20 iunie, se desfășoară proba la Matematică, iar vineri, 21 iunie, este programată proba la Limba și literatura maternă.

Primele rezultate vor fi comunicate marți, 25 iunie, până la ora 12:00 (în centrele de examen). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00.Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 29 iunie.

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică.

Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Media generală obținută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *