Skip to content
Politică

EXCLUSIV Lider UNPR explică de ce Șova i-a invocat pe Atanasiu și Gorghiu în fața senatorilor. Ce mandat are UNPR la vot

Senatorul PSD, Dan Șova, a făcut, în cadrul, discursului ținut în fața colegilor săi, o serie de remarci interesante despre copreședintele PNL, Alina Gorghiu și prim- vicepreședintele liberalilor, Teodor Atanasiu.

„Seful AVAS-ului era dl senator Atanasiu. Cred ca dl. senator, intr-o zi in care crestineste n-avem voie sa ne certam, va poate confirma ca nimic din ceea ce s-a intamplat acolo n-a avut vreo umbra de ilegalitate.(…) Alina Gorghiu a reprezentat Electrica in al treilea litigiu (…) Avocatul Alina Gorghiu imi este foarte greu sa cred ca nu isi aduce aminte cu precizie ca in aceasta tranzactie intre Turceni si Electrica nu a fost nimic ilegal, din contra s-a respectat legea de sus pana jos”, a precizat Dan Șova în fața plenului Senatului, încercând să evidențieze că până și adversarii din PNL știu că nu s-a petrecut nici o ilegalitate la Turceni și Rovinari.

Contactat de PSnews.ro, senatorul UNPR, Haralambie Vochițoiu, a precizat că reacția plenului Senatului a fost una de surpriză.

”A fost una de surpriză. Cred că i-a nominalizat că sunt oameni care știu de dosarul său (n.r.: referindu-se la dosarul lui Dan Șova”, a precizat senatorul Haralambie Vochițoiu pentru PSnews.ro.

”Am primit mandat la UNPR să votăm în favoarea justiției”, a mai punctat liderul UNPR.

Citește și: Șova în fața senatorilor: ”Nu cred că doamna Gorghiu nu își aduce aminte…”

Citește și: Șova, apel către senatori: „Nu veți regreta”

 

1 comentariu la “EXCLUSIV Lider UNPR explică de ce Șova i-a invocat pe Atanasiu și Gorghiu în fața senatorilor. Ce mandat are UNPR la vot

  1. ”Am primit mandat la UNPR să votăm în favoarea justiției”
    Cat de prost sa fii sa nu intelegi nici pana acum ca justitie nu inseamna procuratura ??? Procurorul inseamna acuzare, domnule parlamentar nestiutor ! Adica egalul avocatului, care face apararea ! Asa cum votul imperativ dictat de partid inseamna incalcarea legii si a Constitutiei ! Asta cu legea si Constitutia nu fac parte din statul de drept basist ??? Nu au fost calcate destul in picioare timp de 10 ani ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *