Președintele Klaus Iohannis a trimis Codul Fiscal spre reexaminare în Parlament, invocând o serie de argumente referitoare la sustenabilitatea măsurilor prevăzute de actul normativ. Încă de când a făcut primele declarații referitoare la acest Cod și a lăsat să se înțeleagă că ar putea să îl respingă, au apărut unele poziții în PNL contrare spuselor șefului statului.
După ce a decis trimitere spre reexaminare a Codului, Iohannis l-a trimis pe consilierul său pe probleme economice să dea explicații, singurele sale reacții pe această temă fiind în urmă cu două zile.
”Nu ştiu cum s-a strecurat aprecierea că acest Cod Fiscal ar revoluţiona finanţele României, prin simpla reducere a unor impozite. Cred că n-ar trebui să ne preocupe doar scăderea taxelor, ci şi maniera în care se face aceasta. O asemenea schimbare este utilă, însă fără să pună în pericol anumite beneficii, cum ar fi sustenabilitatea finanţelor publice, care a fost consolidată, cu eforturi serioase, în ultima perioadă. În plus, aflaţi totuşi în prag de an electoral, trebuie să înţelegem distanţa dintre tentaţia politică şi realitatea economică”, a declarat președintele, miercuri, la BNR.
Chestionat în legătură cu declarațiile președintelui și cu faptul că acesta a indicat că va trimite legea spre reexaminare, Ludovic Orban, șeful grupului liberal în Camera Deputaților a spus că susține în continuare adoptarea Codului Fiscal.
”PNL, în mod evident, sprijină acest Cod fiscal, l-a votat şi a contribuit din plin cu amendamente la îmbunătăţirea proiectului legislativ care a fost iniţiat de Guvern. Dovadă că am şi anunţat public, înainte de a se efectua votul, că dacă se aprobă creşterea TVA la 19 % – nu la 20%, cum era în proiectul de lege de la Guvern – anularea asupra accizei pe combustibil şi încă câteva măsuri, noi susţinem Codul fiscal. În mod evident, am votat pentru Codul fiscal şi considerăm că acest Cod fiscal este necesar pentru a crea premisele unei dezvoltări economice”, a declarat Ludovic Orban în emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3.
Părerea vicepreședintelui PNL este contrară celei exprimate, vineri, după anunțul Administrației Prezidențiale, de Cătălin Predoiu.
”Codul fiscal nu a fost însoțit de măsuri de reformă economice puse în aplicare de Guvernul Ponta, legate de creșterea colectării la bugetul de stat, reluarea investițiilor publice și reforma bugetului de stat. Prin urmare, aceste măsuri de acompaniere a codului absolut necesare nu au fost pregatite și nu sunt aplicate de către Guvern. Reexaminarea se impune, deci, ca urmare a proastei guvernări. PNL au subliniat faptul că e o politică bună relaxarea fiscală numai în conditiile în care se continuă reformele economice”, a declarat Predoiu.
În rândul parlamentarilor liberali, părerile sunt împărțite.
Gheorghe Ialomițianu
Ialomițianu spune că, deși liberalii au votat pentru Noul Cod Fiscal, după trimiterea acestuia spre promulgare au apărut noi informații privind sustenabilitatea măsurilor cuprinse în actul normativ.
”Toată vina este a ministrului de Finanțe și a premierului. Aceștia au mințit și au spus că Noul Cod Fiscal are susținerea Consiliului European al Miniștrilor de Finanțe, dar ulterior am aflat că această informație este falsă și vicepreședintele Comisiei Europene și-a manifestat îngrijorarea privind acest proiect. Aceste informații au apărut după ce Codul a trecut de Parlament”, a declarat în exclusivitate pentru PSnews Ialomițianu.
Andreea Paul
Deputatul Andreea Paul nu este de acord cu declarațiile potrivnice relaxării fiscale.
”Vreau să îi rog pe toți cei vizați să înceteze să protejeze marea evaziune fiscală și să permită relaxarea fiscală. Am auzit declarațiile guvernatorului BNR referitoare la scăderea taxelor și impozitelor și îl întreb ce s-a schimbat de la celebra zicere din 2012 «Dacă vom continua cu un sistem fiscal care te împovărează și își scoate ochii din cap, atunci singura șansă de supraviețuire i aceea este să faci evaziune fiscală». Eu întreb când avea Isărescu dreptate, când a spus că nu se poate face profit fără evaziune pentru că taxele sunt prea mari sau acum când se opune relaxării fiscale. Soluția pentru a fi sustenabilă această relaxare o reprezintă îmbunătățirea colectării de la 58% cât este în prezent la 73%. Și această țintă este mai mică decât colectează bulgarii în prezent. Eu știu că frica păzește bostaniada, dar avem nevoie de oameni curajoși”, a declarat deputatul Andreea Paul pentru PSnews.ro.
Constantin Dascălu
Deputatul Constantin Dascălu susține că nu ar trebui umblat la măsurile de relaxare fiscală, menționate de Iohannis în discursul său de miercuri, dar nu neagă faptul că ar putea fi reluate discuțiile pe unele dintre articolele care au fost intens dezbătute în Comisia Buget Finanțe, mai ales cele pentru care liberalii nu au fost de acord.
”Până la urmă reducerea de taxe este o măsură liberală. Dar ar putea fi chestiuni care țin de articolele cu care nu am fost de acord în Comisia de Buget Finanțe, cum ar fi impozitarea IMM-urilor”, a declarat Dascălu pentru PSnews.ro.
Pozițiile contrare spuselor președintelui Klaus Iohannis și conducerii partidului, care și-a manifestat susținerea pentru politica de la Cotroceni, denotă o ruptură în interior, Ludovic Orban fiind un pol care are capacitatea de a-și ralia un grup pornind chiar de la subiectul Codului Fiscal și mergând mai departe.
Un argument în plus este anunțul făcut de Ludovic Orban, zilele trecute, referitor la candidatura sa pentru a intra în cursa pentru Primăria Capitalei. Liderul deputaților va candida împotriva lui Cristian Bușoi, cel care are deja susținerea Alinei Gorghiu și a conducerii liberalilor pentru o candidatură.
