Skip to content
Politică

EXCLUSIV SURSE Palpitaţii în PNL. Ce primari disidenţi poate rupe Băsescu

Palpitaţii în Partidul Naţional Liberal (PNL). Ce primari disidenţi poate rupe fostul preşedinte Traian Băsescu, ca să îi aducă în Partidul Mişcarea Populară (PMP).

În ultimul timp, tot mai multe voci din PNL au declarat, pentru PSnews.ro, că există o îngrijorare tot mai mare la nivelul partidului, în legătură cu eterna întrebare: „Există viaţă după alegeri?” În acest caz, este vorba despre scrutinul din 2016 pentru funcţiile de primari şi preşedinţi de consilii judeţene.

Ce s-a întâmplat? Histrionicul Traian Băsescu nu poate sta prea multă vreme departe de atenţia publică, aşa că a reintrat în politică – asta ştim deja. Partea interesantă este că revenirea lui Băsescu în politică a alimentat, în PNL, scenariul conform căruia o serie de aleşi locali, vechi camarazi de arme şi de PDL cu Băsescu, nu ar fi uitat jurământul de credinţă închinat acestuia.

Astfel, sursele noastre ne-au spus că mulţi dintre primari, în special cei care reprezintă municipii importante, intenţionează să folosească PNL ca trambulină pentru alegerile locale, iar imediat după aceea să sară în barca Băsescu-PMP.

Miza unor astfel de mutări pentru Traian Băsescu este mai mult decât evidentă: obţinerea unui scor cât mai mare în alegerile parlamentare, care să-l aşeze din nou la masa de joc a celor mari.

Iar surpriza abia acum vine: conform surselor PSnews.ro, primarii cu cele mai mari şanse să părăsească PNL pentru Băsescu sunt, în special, unii provenind din fostul PDL – mai precis, dintre aceia care prezintă riscul ca mandatul pe care îl vor câştiga în 2016 să le fie ultimul. Numele unor astfel de primari cu steaua apunându-le? De exemplu, un Mircea Hava (din Alba-Iulia), un Dorin Florea (de la Târgu-Mureş), un Emil Boc (de la Cluj-Napoca)…

Concluzia este că Traian Băsescu riscă să se transforme într-un Gabriel Oprea (cu care a şi guvernat pe vremea cabinetului Boc): un aspirator de traseişti, aceasta fiind, în prezent, cam singura posibilitate pentru ca Băsescu să conteze din nou în eşalonul întâi al politicii româneşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *