O bubuitură puternică a alarmat în această dimineaţă cetăţenii aflaţi în zona centrală a Galaţiului. În blocul N1, de lângă Biserica „Sfântul Nicolae“, a avut loc o explozie urmată de un incendiu.
Explozia a avut loc la parterul blocului și a afectat tot imobilul. La fața locului se află pompieri, polițiști, dar și echipaje SMURD, informează monitoruldegalati.ro.
Potrivit ISU Galaţi, apartamentul în care s-a produs explozia este situat chiar în spatele hotelului Galaţi.
Este vorba despre un apartament situat la demisolul uni bloc din zona centrală a orașului în care s-ar fi produs o acumulare de gaze din cauze deocamdată necunoscute.
Au fost înregistrate 5 victime, din care una a suferit arsuri pe mai bine de 50% din corp şi 4 cu traumatisme uşoare, care au fost preluate de ambulanţă. 21 de persoane, printre care 3 copii şi 7 vârstnici, au fost evacuate, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Galaţi Eugen Chiriţă.
