Două expoziţii cu vânzare pentru ajutorarea victimelor incendiului din clubul Colectiv vor avea loc în Bucureşti.
Este vorba despre expoziția „Să dăm culoare vieţii!” organizată de elevii Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” şi „Art for Colectiv” – 36 de artişti donează lucrări pentru cei afectaţi de tragedie, potrivit antena3.ro.
Elevii Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” vernisează, marţi, la Clubul Ţăranului Român din Bucureşti, începând cu ora 18.00, expoziţia caritabilă „Să dăm culoare vieţii!”, cu scopul de a strânge fonduri pentru ajutorarea victimelor incendiului din clubul Colectiv, scrie Mediafax.
„Nu trebuie să fim niciodată lipsiţi de speranţă, deoarece nu putem fi niciodată distruşi ireparabil. Noi credem că suntem invincibili, deoarece chiar suntem”, este mesajul publicat pe pagina de Facebook a evenimentului.
După vernisajul expoziţiei, de la ora 20.00, va avea loc un concert al trupei White Mahala.
„Share art to raise care!” („Împarte arta pentru a creşte implicarea”, n.r.), mai este notat pe pagina evenimentului susţinut de Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” , Galeria Montage şi Clubul Ţăranului Român.
Lucrările vor fi oferite spre vânzare celor prezenţi, iar banii strânşi vor fi direcţionaţi către campania de strângere de fonduri „Nouă ne pasă, împreună dăruim speranţă”, iniţiată de Pro TV şi Crucea Roşie Română pentru victimele incediului din Clubul Colectiv.
Art for Colectiv: 36 de artişti donează lucrări ale lor pentru victimele din club.
Un număr de 36 de artişti au hotărât să doneze din lucrările lor pentru a ajuta victimele incendiului din clubul Colectiv, care a avut loc pe 30 octombrie şi în urma căruia 46 de persoane au murit şi alte 83 de persoane rănite sunt încă internate în spitalele din Capitală.
„Dintr-o mână de artişti ne-am transformat într-o mână de ajutor. Fiecare am donat lucrări unicat, art printuri sau postcarduri, al căror cost va merge integral către victimele de la accidentul din club Colectiv” , este mesajul transmis de tinerii artişti.
