O femeie a fost rănită prin împuşcare de poliţie după ce a atacat în weekend doi pietoni în satul belgian Gand, potrivit presei locale, însă autorităţile excludeau imediat un atac terorist, relatează AFP, citată de news.ro.
Potrivit cotidianului local Het Laatste Nieuws, victimele – rănite cu cuţitul – au fost transportate la spital, însă viaţa nu le era în pericol.
”Nimic nu indică în prezent că incidentul care a avut loc la Gand este de natură teroristă”, a declarat duminică pentru AFP o purtătoare de cuvânt a procuraturii.
Potrivit unor imagini publicate de presa belgiană, cartierul în care a avut loc atacul a fost închis duminică seara, iar prezenţa poliţiei a fost consolidată.
