Skip to content
Politică

Femeile din PSD cer implementarea directivei europene privind prezumția de nevinovăție

Femeile din Partidul Social Democrat (PSD) cer implementarea directivei europene privind dreptul la imagine și prezumția de nevinovăție.

Potrivit unui comunicat trimis, sâmbătă, PSnews.ro, în data de 2 aprilie, la Galați, a avut loc o reuniune a femeilor social democrate din județele Galați, Brăila, Tulcea, Constanța, Ialomița, Vaslui și Buzău, unde au participat la o dezbatere sub genericul „Femeile pot reuși”, o reuniune care a avut ca temă principală să pregătească candidatele social democrate pentru alegerile locale din această vară.

Cu acest prilej, s-a decis adoptarea unei rezoluții prin care, organizația OFSD cere Guvernului României implementarea în cel mai scurt timp a directivei adoptată de către Parlamentul European în sesiunea plenară desfășurată pe data de 20 ianuarie 2016, la Strasbourg.

Directiva pentru consolidarea anumitor aspecte privind prezumția de nevinovăție și dreptul persoanei de a fi prezentă în fața instanței în timpul procedurilor penale este actul normativ care reglementează modul în care trebuie respectat dreptul la prezumția de nevinovăție în declarațiile publice și în comunicatele de presă ale autorităților cu privire la persoanele fizice supuse procedurilor penale. Articolele (3)-(5) din Directivă obligă statele membre să-și ia măsuri pentru a se asigura că autoritățile publice nu se referă la persoanele suspectate sau acuzate ca fiind vinovate înainte ca vinovăția acestora să fie legal stabilită, printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Chiar dacă această directivă ar urma să fie implementată în decursul a doi ani, OFSD consideră că punerea în practică cât mai rapid a prevederilor din această directivă nu ar dăuna nimănui, ci dimpotrivă, ar garanta că dreptul la imagine și prezumția de nevinovăție sunt respectate și în țara noastră, ca stat membru, se mai arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *