Regizorul Cristi Puiu a declarat, după ce Academia de film americană a anunţat lista scurtă a filmelor eligibile pentru o nominalizare la categoria ”cel mai bun film străin” a premiilor Oscar 2017, pe care nu se regăseşte pelicula lui ”Sieranevada”, că decizia a fost una corectă, lungmetrajul său nefiind unul pe gustul membrilor forului.
Despre campania de promovare a filmului ”Sieranevada” în Statele Unite, regizorul afirmă că a decurs bine, însă din cauza bugetului restrâns nu a dat şi rezultate.
”Decizia este una corectă”, a declarat Cristi Puiu.
”Campania a decurs bine, însă nu am avut bani suficienţi. Nu este un film pe gustul Academiei, dincolo de orice, dacă e să mă ghidez după peliculele care au mai fost nominalizate sau care au luat Oscarul”, a mai spus el, pentru news.ro.
Membrii Academiei au judecat după criteriile lor, mai spune Puiu. Regizorul mărturiseşte că nu se află în cea mai bună poziţie pentru a vorbi despre asta. ”La cum este lumea, ar putea spune «sunt strugurii acri». Trăim într-o ţară cu fel şi fel de reziduuri”.
Cineastul român a afirmat că evită să facă speculaţii referitor la decizia Academiei de film. ”Nu pot specula, nu ştiu cum funcţionează ei. Este important de reţinut faptul că trebuie să avem o cinematografie sănătoasă, care să producă un număr important de filme, ca prezenţă să fie vizibilă şi pe piaţa internaţională. Ăsta este un drum lung, de ani”, a completat Cristi Puiu.
