Skip to content
București

Firea, noi promisiuni pentru rezolvarea traficului sufocant

Traficul pe una din cele mai aglomerate artere din București, Podul Grant, a fost deviat timp de peste două ore vineri dimineață, din cauza unei defecțiuni la structura metalică a podului.

În acest caz, edilul Capitalei Gabriela Firea precizează că Podul Grant, precum și alte pasaje și poduri din Capitală vor fi reabilitate în curând.

Mai grav este însă că, deși problema a fost semnalată noaptea, echipele au fost trimise pe teren abia după ce s-au trezit șefii.

”Din nefericire, situația pe care am moștenit-o este următoarea: reabilitarea cea mai recentă la Podul Grant a fost făcută acum zece ani, iar lucrarea a expirat practic. Este depășită ca uzură fizică și morală de cinci ani. În ultimii cinci ani nu s-a făcut nicio reabilitare, nicio reparație la Podul Grant. În ceea ce privește defecținea de azi-noapte, la 1.30 am fost informată de Poliția Capitalei că o ramă a unui rost s-a desprins și trebuia să se intervină de urgență de către Administrația Străzilor. Intervenția a avut loc dimineața și nu noaptea pentru că, în urma anchetei pe care am făcut-o azi-noapte lucrau în acea zonă două doamne puțin mai în vârstă care nu au putut să remedieze situația. Le-am spus foarte clar reprezentanților Administrației Străzilor că trebuie să se asigure că în tura de noapte sunt și bărbați și specialiști care pot să intervină și pe timp de noapte, să nu aștepte să de facă dimineața și bucureștenii să meargă la serviciu și să rămână blocați în trafic”, a declarat Firea, conform b1.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *