Skip to content
Societate

Firmele cu datorii sub 100 de lei riscă dosar penal. Gheorghe Ialomițianu: „Nu cu Poliția și cu Parchetul strângem banii la buget”

ziare.com

Fostul ministru al Finanțelor Gheorghe Ialomițianu a comentat într-o intervenție la emisiunea Politica zilei, moderată de Ioana Constantin, propunerea ca ANAF să deschidă dosare penale în cazul firmelor cu datorii mai mici de 100 de lei la stat. Acesta a subliniat că nu cu măsuri penale se pot strânge bani la buget și că ANAF are multe alte instrumente la dispoziție:

„Lucrând la Direcția Finanțelor Publice director general în perioada 1997-2008 am avut posibilitatea să particip la multe acțiuni de consultare cu experții internaționali care ne-au spus toți la unison: nu cu poliția și parchetul strângem banii la buget.

Răspunderea penală în domeniu trebuie să fie o excepție și nu un lucru general. Această reglementare legat de răspunderea penală a mai fost prin 2000 și știu că un director de la Direcția Generală a Muncii Brașov a făcut 100 de plângeri penale și toate au ieșit cu NUP pentru că aveau circumstanțe atenuante, nu puteau să plătească.

Trebuie să ai elemente de susținere că firmele nu au vrut să plătească sau banii i-au dus în altă parte. ANAF are toate instrumentele să recupereze banii, să blocheze conturile, să pună sechestru, să scoată bunurile la vânzare, nu pur și simplu din birou să faci o sesizare penală. Trebuie să fie și partea subiectivă a laturii penale, intenția că nu a dorit să plătească”, a explicat Gheorghe Ialomițianu.

2 comentarii la “Firmele cu datorii sub 100 de lei riscă dosar penal. Gheorghe Ialomițianu: „Nu cu Poliția și cu Parchetul strângem banii la buget”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *