Florian Bichir, jurnalist, istoric, teolog și doctor în științe politice, fost membru CNSAS, vorbește într-un editorial pentru EVZ.ro despre decizia magistraților Curții de Apel București în cazul Traian Băsescu.
Amintim că fostul președinte Traian Băsescu a pierdut în primă instanță procesul cu CNSAS, judecătorii Curții de Apel București stabilind că el a fost colaborator al Securității ca poliție politică. Băsescu poate ataca decizia, aceasta nefiind definitivă.
Fostul membru CNSAS susține că ”este o operațiune josonică”, acesta adăugând că, prin ce a demostrat public, Traian Băsescu „a fost și rămâne un adversar al comunimului și al Securității”.
De asemenea, prin adoptarea documentului, Parlamentul European își exprimă îngrijorarea cu privire la „eforturile conducerii actuale a Rusiei de a denatura faptele istorice și crimele de spălare albă comise de regimul totalitar sovietic și le consideră o componentă periculoasă a războiului informațional purtat împotriva Europei democratice care are drept scop divizarea Europei, Comisia să contracareze în mod decisiv aceste eforturi”.
În tot acest timp, la București, Traian Băsescu era crucificat. M-am abținut până în prezent să fac comentarii privind Traian Băsescu și relația sa cu Securitatea din mai multe motive. Unul ar fi acela că am fost șase ani membru în Colegiul CNSAS și personal împreună cu ceilalți colegi am dat (în unanimitate) cea de-a patra decizie de necolaborare cu Securitatea a fostului Președinte.
Legea prevede expres că membrii Colegiului judecă după documentele aflate în Arhiva CNSAS și puse la dispoziție de departamentele de specialitate (investigații, juridic, etc). O decizie se ia având în vedere materialul arhivistic existent la aceea dată. De ce au apărut noi documente, după 20 de ani de la înființarea CNSAS? Nu știu, dar organele abilitate pot verifica circuitul documentelor intrate în instituție și modul în care au fost gestionate.
Cine crede că un membru al Colegiului CNSAS umblă de capul lui în arhiva de 28 de kilometri liniari și scormonește ca într-un tomberon e doar un biet dement. Traian Băsescu a fost primul președinte al României care a condamnat comunismul. Traian Băsescu este practic „tatăl” CNSAS-ului. Până la venirea domniei sale la Cotroceni arhiva era ridicolă.
În 2005 CNSAS avea în custodie 19.064 volume, ceva ridicol. După ce Traian Băsescu a dat cu pumnul în masă CNSAS a primit rapid și „grosul”: 1,4 milioane de dosare! Acestea sunt fapte care nu pot și eludate! Nu cunosc și nu am văzut așa zisele noi probe! Era imoral și cred că și ilegal ca după un an și ceva după ce am părăsit instituția să mă interesez de un dosar aflat în dezbaterea Colegiului. Cum la fel de adevărat este că fragmente din “dosarul Băsescu” au plecat din CNSAS și nu din Curtea de Apel!
Fără a îl apăra pe Traian Băsescu, pentru că nu are nevoie, cazul în sine mi se pare ciudat. Am învățat în peste un deceniu de cercetat în Arhiva Securității că majoritatea actelor elaborate de contra-informații și contra-spionaj nu se încadrau la poliție politică.
La fel ca cele privind anti-terorismul (defuncta USLA). Ce poliție politică făceau cei care aveau grijă să nu apară vreun tulburat cu vreo bombă, să verifice dacă regulile de Securitate erau respectate? Cine îmi spune că astăzi nu există Contra-informații (vechii CIiști) sau Contra-spionaj sau că ele efectuează în prezent poliție politică minte cu nerușinare! Sau e rău intenționat!
Nu fac o polemică juridică, pentru că nu sunt de specialitate, dar există decizii în acest sens! Nu știu care va fi decizia finală a instanțelor. Nici nu prea mă interesează. Prin ce a demostrat public, Traian Băsescu a fost și rămâne un adversar al comunimului și al Securității. Un om care a desecretizat Arhiva și care a pus stop șantajelor privind dosarele Securității.
Un om care chiar a crezut în lustrație, fie ea și morală. Cred cu sinceritate că la mijloc a fost un joc politic. După câte bătăi politice le-a administrat s-au gândit că e cazul să-l pensioneze forțat printr-o operațiune josnică. Despre care istoria va avea timp să afle adevărul!”, scrie Florian Bichir.
Excelent și perfect argumentat comentariul d-lui Bichir. Orice om care gândește nu poate fi decât de acord cu el.
Reiau comentariul meu pe tema asta de acum câteva zile:
Cum am mai spus, cred că se exagerează în cazul Băsescu. Pe vremea aceea mulți salariați (inclusiv la locul meu de muncă) trebuiau să dea un raport scris „șefului cu protocolul” – un coleg de-al nostru, de la care rapoartele mergeau mai departe la securitate – când se întâlneau cu străini și să precizeze ce vorbiseră cu aceștia. (Eu nu am făcut-o și am scăpat ca prin urechile acului; aș fi putut avea mari necazuri.) După părerea mea cei care au scris respectivele rapoarte – „îndatorire de serviciu” – nu pot fi considerați colaboratori ai securității.
De altfel în cazul lui Băsescu nu există angajament de colaborare cu securitatea, iar respectivele „rapoarte” – foarte „ușurele” – nici măcar nu erau date la securitate, ci la Directia de Contrainformaţii militare. Și, așa cum spunea și dl. Băsescu, și pe când eram eu în armată mulți soldați habar n-aveau că CI-stul e de fapt securist. (Cu atât mai mult niște copii din școala militară puteau să nu știe acest lucru.)
Oricum, să nu uităn că au fost vremuri complicate și dificile. Fără legătură cu cazul de mai sus, cunosc un caz – o persoană din familia mea – în repetate rânduri arestată, mereu urmărită și persecutată, care până la urmă, sub imense presiuni, a semnat un angajament și a avut un nume conspirativ. Dar, sub diverse pretexte – e bolnav, nu prea reușește să „socializeze”, etc. – nu a dat niciodată nicio notă infomativă. Drept care după o vreme a fost exclus din rândul informatorilor, a fost arestat din nou și a murit în detenție. Oare poate el fi considerat informator ? Eu unul, sincer, mă îndoiesc.