Skip to content
Politică

Florin Cîțu: „E complicat să ai premierul fără Finanțe!”. Ce spune liderul PNL despre amenințarea UDMR

Inquam Photos / George Călin

Premierul interimar și președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat, vineri după-amiază, că ”e o prostie” să se spună că vrea să renunțe la guvernarea împreună cu UDMR pentru că uniunea este partenerul care ”i-a fost alături”.

Cîțu a mai spus că, personal, ține foarte mult la Ministerul de Finanțe pentru că e greu să ai premierul fără să ai Finanțele. Cîțu a mai adăugat că își dorește și Justiția, dar că acest lucru este greu.

„Sunt negocieri, întotdeauna vor exista momente mai dificile. E o prostie, din contră UDMR sunt partenerii care au fost alături de mine, sunt ultimul care ar spune să iasă. Eu așa vreau (Finanțele și Justiția pentru PNL, n.red.). E complicat să ai premierul fără Finanțe. Eu țin foarte mult la Finanțe, eu personal. E greu să ai și Finanțele și Justiția, dar dacă negociezi bine… ”, a transmis Florin Cîțu, vineri după-amiază, la intrarea în sediul PNL.

Și Nicolae Ciucă, propunerea de premier susținută de PNL, a făcut declarații vineri după-amiază, precizând că negocierile au fost suspendate fie pentru câteva ore, fie până sâmbătă dimineață.

Ciucă a subliniat că nici liberalii nu vor guvernare ”fără PSD, UDMR și minorități” și a transmis că negocierile vor fi deblocate: ”Nu există niciun fel de discuție pentru ca una din formațiuni să iasă din coaliție”, susține acesta.

”Am convenit pe capitolul social, l-am încheiat, pe politic s-a încheiat, este redactat. Avem în continuare de ajustat câteva elemente la Justiție și am demarat negocierile pe ministere. În momentul acesta fiecare dintre noi am convenit să luăm o pauză și vom continua discuțiile, urmând ca în această după-amiază sau mâine dimineață să reluăm negocierile.

Fiecare minister este foarte important și nu există absolut niciun fel de discuție ca una din formațiuni să iasă din coaliție. Sunt tehnici de negociere și fiecare își negociază lucrurile. Nici noi nu vrem să intrăm în coaliție fără PSD, UDMR și minorități. Vom debloca această situație”, a declarat Nicolae Ciucă.

DETALII AICI: Negocierile au fost suspendate. Nicolae Ciucă: „Nu vrem sa intrăm în coaliția de guvernare fără PSD, UDMR și minorități”

Președintele Klaus Iohannis a convocat luni consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern. PNL, PSD și UDMR au fost chemate împreună, începând cu ora 12.00.

Acestora le urmează USR, de la ora 12.30, AUR, de la 13.00, și grupul minorităților, de la 13.30.

DETALII AICI: Pas înainte pentru formarea unui guvern: partidele sunt chemate luni la Cotroceni. Programul întâlnirilor

1 comentariu la “Florin Cîțu: „E complicat să ai premierul fără Finanțe!”. Ce spune liderul PNL despre amenințarea UDMR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *