Skip to content
Politică

Florin Cîțu, întâlnire cu președintele Parlamentului European la Bruxelles. Discuțiile includ gestionarea pandemiei, vaccinarea anti-COVID și PNRR

Facebook/ Florin Cîțu

Premierul Florin Cîțu se află în vizită la Bruxelles, acolo unde a avut o întrevedere cu președintele Parlamentului European, David Sassoli.

Cei au discutat despre principalele teme de pe agenda europeană, cu accent pe gestionarea pandemiei la nivel european, inclusiv campania de vaccinare în UE, Planul de relansare economică, lansarea Conferinței privind viitorul Europei și agenda externă a UE, după cum arată un comunicat al Executivului.

Prim-ministrul român a reafirmat angajamentul ferm al României de a acționa, în continuare, în spiritul atașamentului profund față de proiectul și valorile europene.

În contextul bunei cooperări cu Parlamentul European, a exprimat interesul Guvernului României de a avea continua dialogul deschis și substanțial, mai ales în actualul context european marcat de pandemie, care necesită implicare, unitate și coordonare sporită din partea instituțiilor europene și a statelor membre ale Uniunii”, se mai arată în comunicat.

Prim-ministrul României a subliniat importanța unei cooperări strânse la nivel european în vederea gestionării, în continuare, a pandemiei și a consecințelor acesteia.

În acest context, a subliniat importanța succesului campaniilor de vaccinare din statele membre și necesitatea menținerii funcționalității Pieței Interne și a spațiului european de liberă circulație.

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a confirmat faptul că numai o abordare coordonată la nivel european este de natură să ajute la ieșirea din criză provocată de pandemie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *