Skip to content
Politică

Fost europarlamentar, ironic la adresa procurorilor DNA: ”A fost o plăcere să-i văd”

Procurorii anticorupție l-au chemat, vineri dimineața, la audieri pe fostul europarlamentar Adrian Severin, pentru a-i aduce la cunoștință o extindere a acuzațiilor care i se aduc.

La ieșirea din sediul DNA, acesta a declarat că i s-au adus la cunoștință noile acuzații și că i s-a pus sechestru pe conturi, măsură pe care o va contesta. Adrian Severin a făcut chiar o glumă spunând că ”a fost o plăcere să-i văd pe domnii procurori”.

Procurorii îl acuză pe Severin în același dosar în care este trimis în judecată și de complicitate la spălare de bani. fostul europarlamentar se apără și spune că el nici măcar nu îl cunoaște pe cel care a semnat contractul pentru care este judecat.

”Europarlamentarul Adrian Severin nu este o persoană, este o instituție. Cel care a semnat contractul nu m-a văzut pe mine personal. S-a pornit cu un dosar, care nu rezistă deloc și lucrurile sunt lămurite. În aceste condiții s-a făcut o extindere legată de felul în care am cheltuit bugetul meu”, a declarat fostul europarlamentar.

acesta a mai explicat că i s-a pus sechestru pe conturi și că va contesta această măsură deoarece acei bani sunt singurele venituri pe care le are și în cazul în care nu are acces la ele, nu are cum să își plătească dările cotidiene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *