Skip to content
Politică

Fost judecător, secerat de corupție: A fost condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare

Fostul judecător Bogdan Diaconescu de la Tribunalul Dolj a fost condamnat definitiv la șapte ani și jumătate de închisoare pentru luare de mită în formă continuată.

Sentința a fost dată după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, apelul declarat de fostul magistrat împotriva sentinței formulate pe 23 decembrie 2015 de Curtea de Apel Craiova.

La Curtea de Apel Craiova, Bogdan Diaconescu a fost condamnat în decembrie 2015 la șapte ani și șase luni de închisoare pentru luare de mita în formă continuată, pedeapsa fiind contopită cu cea de patru ani și jumătate primită în ianuarie 2014.

Instanța a dedus din pedeapsa aplicată fostului magistrat perioada executată de la 7 iunie 2010 la 11 aprilie 2011, cât a stat în arest preventiv, și de la 31.01.2014 la zi.

De asemenea, Curtea de Apel Craiova a dispus menținerea sechestrului asigurător pe apartamentul lui Bogdan Diaconescu din orașul Balș, județul Olt, precum și confiscarea de la acesta a sumelor de 15.000 de euro, 45.000 de euro și 4.000 de lei, informează romaniatv.net.

1 comentariu la “Fost judecător, secerat de corupție: A fost condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare

  1. Astazi COTUPTIA a invins JUSTITIA Daca sunt atatia judecatori care dau sentinte corupte, atunci sa fie judecati pentru fapte de coruptie, sinonime cu incompetenta si sa raspunda pentru modul in care judeca aberant. Adica emit hotarari false, la serviciu. Si mai si primesc bani pentru asta. Din punctul meu de vedere Justitia din Judetul OLT si Dolj a devenit o latrina in care s-au strans si solidarizat impotriva firii umane, impotriva tuturor valorilor lumii civilizate si impotriva statului de drept, cele mai rapace, hidoase, infioratoare si dezgustatoare mutatii ale speciei umane in general si ale natiunii romane in special. Nedreptatea este un cuvant mult prea bland pentru ceea ce fac bisnitari de sentinte care au asediat si privatizat justitia din Judetul Olt si Dolj. Din pacate numele acestora este cunoscut si nu mai este mult pana isi vor afisa si o firma pe holurile instantelor: Vand sentinte convenabil SRL – Judecatoria Slatina,Tribunalul Olt si Curtea de Apel Craiova au fost deja transformate în BAZARE în care se vând la tarabă sentinţe judecătoreşti pentru Alro Slatina, judecatori afisind o totala indiferenta in fata dreptatii, fara a avea puterea de a se desface de prejudecatile care le intuneca vederea (verzisorii). Judetul Olt si Dolj sunt capusate, pana la varf, de oamenii obedienti, de infractori in roba fie ca se numesc procurori sau judecatori. Corupţia este un cancer care a ucis intreg sistemul judiciar şi ideea de dreptate. In sistemul de justitie al mafiotilor olteni, ceea ce numim noi coruptie este firesc si lege suprema. O justitie mai bolnava si decazuta ca aceasta nu cred ca mai exista sau daca exista nu se distinge si nu se afiseaza ca oameni cu demnitate. Am certitudinea ca oamenii Legii care judeca dosarele marca Alro, sunt conectati la banii murdari, vin in Sala de judecata cu Solutia in buzunar, ca au de executat un ordin, intemeind un blat intre domniile lor si infractorii de la Alro. Probele nu sunt banii, de aceia nici nu lebaga in seama. Dosarul 10882/311/2010 probeaza cum procurorii si judecatorii platesc DECLARATII DE MARTOR mincinoase cu cate 10.000 lei/declaratie, bani primiti de la infractori de la Alro.
    Ziua 57 de detentie pentru UN OM NEVINOVAT trimis dupa gratii de procurorul DNA Marin Calusaru si judecatoarea Curti de Apel Craiova Trifanescu Valentina, care i-au banii si de la stat si de la infractori de la Alro.
    Fapta Procurorul de caz Calusaru Marin de a fabrica dosare penale, la comanda Directorului General Dobra Gheorghe, nu are nici o justificare, din punct de vedere tehnico-juridic, avand in vedere faptul ca magistratul Calusaru Marin a platit probe cu 10.000 lei/martor din bani primiti de la Alro.
    Magistratul DNA, MARIN CALUSARU, a scos din dosar documentele care arata nevinovatia mea si prin amenintarea judecatorilor, m-a condamnat la DETENTIE pentru BANII, eu nefiind salariatul unitati SC ALRO SA si in viata mea nu am furat un pai.
    Documentele SCOASE DIN DOSAR de procurorul DNA Marin Calusaru:
    CONVORBIRILE TELEFONICE,
    Dispozitia de livrare nr.80033465,
    Aviz de expeditie nr. 80033465,
    Factura din data de 29.11.2008 pentru camionul GJ 62 BIA/GJ 64 BIA,
    CERTIFICATUL DE CALITATE nr. 17904,
    Scrisoarea de transport, pentru camionul GJ 62 BIA/GJ 64 BIA.
    Declaratia olografa a SEFULUI DE DEPOZIT PRODUSE FINITE gestionarul BARBU GHEORGHE care probeaza ca marfa a fost transferata din magazia 1012 in magazia 1018 etc.
    Vasile Paul Cristian a fost luat de pe strada de procurorul DNA Marin Calusaru, la indicatia infractorilor de la SC ALRO SA care au ucis oameni si i-au cumparat procurorului functia la DNA. Vasile Paul Cristian a fost bagat la puscarie de judecatoarea Curti de Apel Craiova Trifanescu Valentina care a primit MITA in data de 14.10.2015, de la Alro prin avocatul Micu Mihai.
    Judecătoarea Trifanescu Valentina a primit MITA in Sedinta publica cu un dosar plin cu bacnote euro, iar aceasta il retine si peste el pune hartiile pe care i-a notite in timpul dezbaterilor din dosare.
    Mentionam ca in data de 14.10.2015, s-a creiat un culoar intre procurorul Cerga Constantin si grefier pentru ca avocatul Micu Mihai s-a dea dosarul cu valuta personal judecatoarei Trifanescu Valentina.
    Imagimile video si inregistrarile audio din data de 14.10.2015, fac dovada acestui aspect cand avocatul Micu Mihai deschide dosarul si arata judecatoarei Trifanescu Valentina documentele in euro incepand cu pagina 2.
    Judecatoul PETCAN ROMEO IULIAN si CONSTANTIN LUIZ de la Judecatora Slatina pot fi invinuiti de mînjirea degețeelor înrobate cu mierea ciubucului la nivel înalt ale cărui decizii, chiar și cînd tîmpite sau dubioase, nu pot fi puse în discuție de nici o altă instituție, care judecă atunci cînd are chef sau cînd membrii ei s-au trezit din beție sau din prostie. Ei fac parte dintr-o instituție care nu dă seamă nimănui, care nu catadicsește să se explice în fața nimanui. Ei au judecat pe fond Dosarul penal 10882/311/2010* Ei sunt slugile infractorilor de la Alro pentru ca la primirea MITEI au semnat contracte ca daca nu vor raspunde comenzilor, va trebui sa returneze societati Alro de doua ori suma primita.
    Vasile Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *