Fostul şef al Consiliului Superior al Magistraturii, Adrian Bordea, şi un judecător au fost jefuiţi la Arad.
Cei doi magistraţi se aflau în Arad cu prilejul unui simpozion organizat de Tribunalul Arad pentru şefii de Tribunale.
Acestora le-au fost furați toți banii: 6.700 de euro, respectiv 1.500 de lei, bani de buzunar cu care aceștia veniseră în delegație la Arad și pe care i-au lăsat, în pormonee, la hotel. Ca să nu cheltuiască prea mult pe cazare, cei doi nu și-au făcut rezervare separat la hotel, ci au preferat o cameră dublă.
”Cele două persoane ne-au sesizat aseară că le-au fost sustrase sumele de 6700 de euro și 1500 de lei din camera unui hotel de pe raza munciipiului Arad. În acest context, a fost efectuată cercetarea la fața locului, au fost efectuate audieri ( n.r. inclusiv în rândul personalului). În cauză polițiștii au stabilit deja un cerc de suspecți, și continuă cercetările pentru identificarea celor care se fac vinovați de comiterea faptei și recuperarea prejudiciului”, a declarat Ovidiu Liber, potrivit evz.ro.
Camera de la hotelul Continental, unde s-au cazat Adrian Bordea şi colegul său, judecătorul Mircea Aron, a fost spartă de hoţi, informează evz.ro.
Celor doi le-au fost sustrase, printre altele, portofelele în care se aflau peste 6000 de euro, respectiv 1500 de lei.
Numeroase persoane, atât din cadrul hotelului, cât și din anturajele magistraților, inclusiv personaje din lumea interlopă arădeană, au fost și vor mai fi audiate.
