Skip to content
Externe

FOTO Cum arată arma cu care a fost asasinat Shinzo Abe: Dispozitivul de tragere era lipit cu scotch

Captură Youtube.com

Fostul premier japonez Shinzo Abe a fost asasinat vineri de către un bărbat în vârstă de 41 de ani, arestat imediat, cu un pistol pe care l-a confecţonat el însuşi din ţevi de oţel şi un dispozitiv electric de tras, legate cu scotch.

Shinzo Abe a fost asasinat în timp ce susţinea un discurs la Nara. El a fost împuşcat în mai multe rânduri, a fost preluat de salvatori în stare critică şi a murit câteva ore mai târziu din cauza rănilor.

Poliţia a deschis o anchetă pentru a înţelege motivaţiile asasinului, căruia i-a percheziţionat locuinţa.

Potrivit unor imagini cu arma asasinatului este vorba despre un dispozitiv artizanal cu ţevi legte cu un fel de scotch negru, relatează News.ro.

În Japonia, violenţele cu arme de foc sunt foarte rare. În 2020 s-au înregistrat zece infracţiuni de acest fel şi un mort.

Este vorba despre un bilanţ mic, din cauza legislaţiei privind armele de foc extrem de stricte care face aproape imposibil ca o persoană să obţină o armă de foc, ceea ce probabil l-a împins pe suspect să-şi confecţioneze o armă artizanală.

Trăgătorii sportivi şi vânătorii sunt supuşi unei serii ample de teste, timp de mai multe luni, care includ anchete în vecini şi examene psihologice la spital.

După emiterea permisului, numărul gloanţelor alocat titularului este limitat, iar arma este păstrată într-un loc închis.

În Japonia, poliţişti nu au dreptul să poate arma din dotare în afara serviciului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *