Mai mulți funcționari din cadrul Consiliului Județean Hunedoara au fost chemați la sediul Direcției Naționale Anticorupție Alba Iulia, pentru depoziții în dosarul în care președintele suspendat al CJ, Mircea Moloț, este anchetat pentru presupuse fapte de corupție, a declarat vineri, într-o conferință de presă, vicepreședintele instituției, Dorin Gligor, potrivit Agerpres.
În același timp, întrebat dacă activitatea CJ Hunedoara este îngreunată de faptul că angajații CJ Hunedoara sunt citați la DNA, acesta a declarat că funcționarea instituției administrative se desfășoară în condiții normale, doar că se muncește mai mult.
„N-aș spune (că activitatea este — n.r.) neapărat îngreunată, pentru că noi, în ultima perioadă, ne-am eliberat de diverse constrângeri și în condițiile acestea, în mod evident, avem o eficiență administrativă, dar ne obligă la eforturi suplimentare”, a afirmat vicepreședintele CJ Hunedoara.
