Președintele Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR), Gabriel Oprea, a declarat vineri, la Iași, că în cadrul partidului există două curente privind participarea la alegeri, într-o alianță cu PSD sau, respectiv, prin forțele proprii, potrivit Agerpres.
„Avem ambitii mari. Ne-am creat obiective. Pe de alta parte, in partidul nostru sunt doua curente. Unul dintre ele reprezinta o alianta, alianta care este de centru stanga, cu PSD, pana in 2016, care prevede si chestii comune. Avem o intelegere cu PSD, o analizam. Avem un alt curent in partid, sa candidam pe forte proprii. Indiferent de varianta finala, indiferent de formula politica, ne-am propus sa aducem si noi un plus”, a declarat Gabriel Oprea.
În același timp, liderul UNPR a mai menționat că un alt obiectiv strategic propus pentru următorii cinci ani este să „reinvie mai mult nationalismul pozitiv, patriotismul adevarat”.
„Strategia politica a UNPR nu s-a schimbat. Nu se schimba. Interesul national conteaza. Vorbim mai putin de stanga si de dreapta, vorbim de Romania, de interesul general al Romaniei”, a spus Gabriel Oprea.
Totodată, Gabriel Oprea a precizat că UNPR sprijină cu onestitate Guvernul din care face parte, dar și Președinția.
„Este, o spun intotdeauna, in primul rand, o problema de bun simt de a-ti respecta cuvantul. Sprijinim si presedintele Romaniei, fiindca este ales de poporul roman, mai ales pe proiecte de securitate nationala. Nu avem multe domenii in care consideram ca avem expertiza, dar cel putin in securitate nationala, administratie, agricultura, sanatate, invatamant, avem oameni de valoare”, a mai spus liderul UNPR.
