Skip to content
Economie Politică

Gelu Diaconu trage semnalul de alarmă: Măsluirea cifrelor legate de buget poate atrage suspendarea fondurile europene

Inquam Photos / Alexandra Pandrea

Pe tot parcursul toamnei lui 2018, numeroase voci ale specialiștilor în domeniu au tras nenumărate semnale de alarmă, legate de nivelul deficitului bugetar și probabilitatea foarte mare ca acesta să depășească pragul e 3% din PIB, admis de Comisia Europeană.

Execuția bugetului general consolidat pe primele unsprezece luni ale anului 2018 s-a încheiat cu un deficit de 26 miliarde lei, respectiv 2,7% din PIB, extrem de aproape de nivelul de circa 28 de miliarde de lei (2,97% din PIB) prevăzut pentru întreg anul 2018.

Mai mult decât atât. Diferența dintre venituri și cheltuieli s-a agravat accelerat în luna noiembrie, cu circa 5 miliarde de lei, astfel că, pentru a rămâne cu deficitul bugetar în limita de 3%, obiectiv asumat ferm de Guvern, în fața partenerilor europeni, luna decembrie ar trebui să fie cea mai austeră de după anii de criză.

În schimb, avertizările privind măsluirea datelor legate de execuția bugetară au revenit în prim-planul agendei publice, senatorul liberal Florin Cîțu fiind ultimul care a emis un avertisment foarte serios, legat de această posibilitate.

Pentru a afla în ce măsură pot fi falsificate datele ofociale și care ar putea fi consecințele, PSNews a luat legătura cu Gelu Diaconu, fostul președinte al ANAF.

Măsluirea cifrelor este un termen mai corect decât falsificarea propriu-zisă. Eu am susținut în mod repetat că guvernul va apela la așa ceva, mai ales cu prilejul așa-ziselor rectificări bugetare pozitive”, a declarat Gelu Diaconu, în exclusivitate pentru PSNews.

Vă pot exemplifica. Ei umflă ”din pix” veniturile programate la rectificare, pur și simplu fără nicio legătură cu realitatea, apoi reduc la sânge cheltuielile cu investițiile și pe cele cu bunuri și servicii în execuția de până la sfârșitul anului. O mare parte din cheltuieli le amână sine-die, pe anul următor. Pe de o parte, li se creează iluzia ordonatorilor de credite că au alocate sume, dar pe de altă parte li se blochează administrativ efectuarea cheltuielilor.

Sau mai pot face următorul lucru: iau în calcul pe venituri ale anului curent fonduri europene primite în contul unor proiecte finanțate bugetar din resurse aferente altei perioade”, a adăugat fostul președinte al ANAF.

În cee ce privește existența șanselor reale ca deficitul bugetar să se păstreze mai mic de 3% din PIB, Gelu Diaconu este categoric:

În raport cu evoluția realității cifrelor colectării veniturilor fiscale, pe luna decembrie recent încheiată, cu siguranță că nu. Dealtfel, după metodologia ESA, cea luată în calcul de Comisia Europeană, deficitul este cu mult peste 3%”, a spus el.

Iar ”instituțiile europene știu lucrul acesta. Au avertizat România, începând cu 2017 până acum, de două ori pentru deficit semnificativ”, atrage atenția Gelu Diaconu.

În aprilie-mai veți vedea poziția Comisiei Europene. Sper să nu ne anunțe că declanșează procedura de deficit excesiv, care ar putea atrage suspendarea alocării de fonduri europene.

Până atunci însă, se continuă măsluirea cifrelor în proiectul de buget pe anul acesta”, adaugă fostul președinte ANAF.

Precedentul Grecia revine în actualitate

Autoritățile de la Bruxelles au acuzat Grecia că a falsificat datele privind situația economică a statului, în anii care au precedat marea criză din 2008-2009, urmată de criza datoriei uriașe a Eladei față de creditorii străini.

Comisia Europeană (CE) a considerat că atât cifrele referitoare la deficitul bugetar, cât și cele privind datoria publică, au prezentat într-o lumină mai pozitivă decât în realitate situația în care se afla Grecia.

În opinia autorităților europene, grecii s-au mai făcut vinovați și de faptul că au permis jucătorilor de pe scena politică să facă presiuni care să obstrucționeze colectarea de date statistice corecte.

Comisia a făcut public un raport în care anunța că datele statistice pe care Grecia le-a furnizat nu au fost credibile, de aceea estimările pe care guvernul le-a înaintat cu privire la deficitul bugetar si la datoria publica din 2008 au fost prea optimiste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *