George Maior a declarat că i-a prezentat spre evaluare mandatul de şef al SRI preşedintelui Klaus Iohannis. Directorul Serviciului a precizat că a avut mai multe întâlniri cu şeful statului şi a recunoscut indirect că a fost reconfirmat de acesta în funcţie.
Cel mai longeviv şef al SRI a povestit şi că a fost suprins când Traian Băsescu i-a propus în 2006 să preia şefia instituţiei.
„Mandatul a fost prezentat, iar domnul președinte a afirmat și sper să îl citez corect, că aceasta este o temă artificială, SRI funcționează bine și postul e ocupat. Am avut multe întâlniri cu domnia sa”, a declarat Maior, informează b1.ro.
George Maior a vorbit şi despre cum a fost numit în anul 2006 la şefia SRI. Maior susţine că a fost surprins de propunerea preşedintelui de la acea vreme, Traian Băsescu.
„A fost o propunere inedită, sincer nu mă așteptam, deși aș fi meritat acest lucru. Veneam din opoziție, era un aspect inedit introdus chiar de domnul președinte, acela de a avea un om din opoziție în fruntea serviciilor”, a completat șeful SRI.
Maior a explicat şi care au fost primele măsuri luate în calitate de şef al instituţiei.
„În primul rând, am pornit un program amplu de transformare a serviciului, am adus din punct de vedere operațional proceduri, am adus serviciul la exigențele secolului XXI din punct de veder al informațiilor și al provocărilor de securitate”, a mai spus acesta, conform sursei citate.
George Maior a mai adăugat şi că la momentul preluării mandatului, Serviciul mai era încă legat de sfera politică dar că aceste conexiuni au fost întrerupte imediat.
sursa foto romanialibera.ro
