Liderul PNL Suceava Gheorghe Flutur a fost reales în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene, la şedinţa liberalilor suceveni fiind prezent premierul Florin Cîţu, dar şi mai mulţi miniştri şi lideri ai PNL.
Gheorghe Flutur a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte al PNL Suceava, el spunând imediat după ce a fost reconfirmat în acest post că mesajul conducerii filialei sucevene este unul de ”susţinere totală” pentru Florin Cîţu la şefia partidului, potrivit news.ro.
„Ne punem speranţa în capacitatea premierului Florin Cîţu de a veni cu un suflu nou, ca preşedinte, foarte necesar în vederea câştigării tuturor alegerilor din 2024”, a declarat Gheorghe Flutur.
Flutur a mai spus că ponderea aleşilor locali în noul Birou Permanent Judeţean al organizaţiei a crescut, el reamintind că PNL are în judeţ 57 de primari.
La reuniunea PNL Suceava nu a fost prezent liderul formaţiunii, Ludovic Orban. În schimb, au fost în sală miniştrii Neculai Ciucă, Lucian Bode, Virgil Popescu şi Sorin Cîmpeanu, dar şi mai mulţi lideri ai PNL, între care Rareş Bogdan, Robert Sighiartău, Alina Gorghiu şi Florin Roman.
Filiala suceveană a fost prima în care s-au desfăşurat alegeri interne, în weekend fiind programată o reuniune similară şi la PNL Iaşi.

@ Ăsta zice că nu preferă votul egal, direct și secret, ci o campanie electorală bine orientată și susținută, ?
& Păi ce treabă are Flutur cu liberalii, ? Ăsta e cu oi pe dealuri, cu Bucovina, cu polenul de pe flori, cu alergiile și cu „aviara gripa”, etc. ?
, din solicitările lui Flutur către Florin Cîțu , ?
,,Că Cîțu să ne dea nouă
Nectar, polen și cu rouă
Pistil mare la calicu
La florile de capriciu,
Pentru Boc platouri moi
Pentru aterizări ușoare
Când capu’ e’n loc de picioare,
La-nvățământ relaxare
„Să nici capu’ nu ne doare” ,?
,,Pistil mare la caliciu”