Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu reacţionează la dosarul în care Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) intenţionează să îl pună sub urmărire penală pe fostul vicepremier Gabriel Oprea.
Gorghiu a declarat luni, la Botoșani, că PNL va da curs unei eventuale solicitări a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției de privind încuviințarea urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea, transmite realitatea.net.
„Nu are importanță cum se cheamă persoana împotriva căreia DNA sau alte instituții din sistemul judiciar inițiază o solicitare. Comportamentul nostru parlamentar, respectiv al colegilor din Senat, va fi unul de susținere a acestei solicitări, pentru a se putea face, ca în cazul oricărui cetățean din România, o anchetă pe speța invocată”, a afirmat Alina Gorghiu.
