Skip to content
Politică

Gorghiu: Veto-ul Austriei – complet injust; unitatea şi coeziunea UE, esenţiale pentru protejarea valorilor democratice

Alina Gorghiu Inquam Photos / George Călin

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a salutat luni, în cadrul întrevederii avute cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, sprijinul pe care aceasta şi instituţia pe care o conduce l-au acordat României pentru aderarea la spaţiul Schengen, arătând că unitatea şi coeziunea UE sunt esenţiale pentru protejarea valorilor democratice.

Preşedintele interimar al Senatului a evidenţiat că veto-ul Austriei din 8 decembrie este „complet injust” şi a ignorat toate eforturile şi realizările României în aplicarea integrală a acquis-ului Schengen, precum şi poziţiile celorlalte state membre.

Gorghiu a salutat dezbaterea din Parlamentul European privind refuzul Consiliului JAI pe tema aderării României şi a Bulgariei la Schengen şi a subliniat că aceasta este un obiectiv strategic naţional, faţă de care autorităţile de la Bucureşti vor rămâne deplin angajate, se menţionează într-un comunicat de presă al Senatului.

Ea a mai arătat că egalitatea de gen reprezintă o temă importantă la nivel naţional, menţionând, în context, adoptarea unei declaraţii a Parlamentului pe această temă. Alina Gorghiu a subliniat atât necesitatea asigurării, la toate nivelurile, a oportunităţilor egale pentru femei şi bărbaţi, precum şi implementarea strategiei UE „O Uniune a Egalităţii” în România, se precizează în comunicat.

Discuţiile au reliefat, totodată, importanţa promovării tinerilor în politică atât la nivel naţional, cât şi european, context în care Gorghiu a menţionat că este unul dintre susţinătorii reducerii vârstei minime de vot de la 18 ani la 16 ani.

Alina Gorghiu a adresat felicitări preşedintelui Parlamentului European pentru eforturile a promova tinerii în politica europeană, precum şi pentru programul Şcoli-ambasador ale PE.

La rândul său, Roberta Metsola a exprimat susţinerea deplină a Parlamentului European pentru iniţiative vizând asigurarea egalităţii de gen şi creşterea implicării tinerilor în politică, arătând, în context, beneficiile scăderii vârstei minime de vot.

Potrivit comunicatului, agenda discuţiilor a vizat şi situaţia din Republica Moldova, iar preşedintele interimar al Senatului a asigurat-o pe Roberta Metsola că România rămâne cel mai ferm susţinător al Chişinăului şi al parcursului său european, arătând totodată necesitatea unui sprijin internaţional sporit, ţinând cont de presiunea foarte mare dată de crizele şi provocările multiple pe care autorităţile din ţara vecină trebuie să le gestioneze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *