Skip to content
Politică

Greutatea uriașă de pe umerii lui Dragnea. Dâncu: Să nu îl cuprindă beţia puterii

Monitorul de Cluj

Fostul vicepremier Vasile Dâncu răspunde afirmațiilor făcute de liderul social-democraților, Liviu Dragnea, potrivit cărora Dâncu trebuie să fie coordonatorul proiecului România Centenară.

Citiți și Dragnea vrea să-l readucă în prim-plan pe Dîncu pentru un moment istoric

Astfel, Vasile Dâncu a comentat afirmația lui Dragnea spunând că acesta ar putea fi urmărit de pericolul de a-și pierde capul în beția puterii, informează Medifax.

”Sunt mai multe tipuri de duşmani pe care îl are un asemenea proiect. Primul duşman este un duşman interior, ca să zic aşa. Duşmanul cel mai important – şi eu i-aş dori să reuşească să treacă peste asta – să nu îl cuprindă beţia puterii. Asta este un lucru care este banal, dar în momentul în care ai reuşit o asemenea victorie în asemenea condiţii, după ce ai fost singur împotriva tuturor, pentru că a fost diabolizat în mod nedrept de foarte multe ori de mass-media, te poate lua beţia puterii şi să-ţi pierzi capul. Ăsta este cel mai mare pericol”, a spus Dîncu.

Însă, Liviu Dragnea a ținut să-i răspundă înapoi printr-o intervenție telefonică lui Dîncu că acest lucru nu are cum să i se întâmple, deoarece este un om echilibrat ce nu are de gând să folosească puterea într-un sens rău.

‘Sunt un om echilibrat şi nu am de gând să folosesc această putere iluzorie în sens rău, ci în sens bun. Nu m-am născut acuma şi nu am aterizat acum într-o funcţie”, a reacționat ulterior Dragnea susținând că nu a urmărit niciodată funcții.

Liderul PSD l-am îndemnat pe Dîncu după ce i-a făcut propunerea de a coordona Centenarul ”să treacă peste supărări pe care le-am avut şi eu şi pe care le am şi eu”.

În schimb Vasile Dîncu a răspuns că Dragnea a fost  ”singurul politician care a putut să conceapă la un moment dat un proiect transpartinic”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *