Premierul Sorin Grindeanu a fost invitatul lui Radu Tudor, luni, la ”Punctul de Întâlnire, acolo unde a declarat că îi monitorizează în permanenţă pe miniştrii săi. Prim-ministrul susține că remanierile nu se fac la televizor, adăugând că este mulţumit de ”mare parte din miniştri, care au făcut ceea ce trebuiau să facă”.
”Eu îi monitorizez pe toţi miniştrii şi nu sunt singurul, sunt convins. Inclusiv domnul preşedinte Liviu Dragnea monitorizează nu doar Guvernul ci şi celelalte instituţii. Datoria mea este să monitorizez toţi miniştrii, toţi membrii echipei guvernamentale. Sunt lucruri absolut normale, sunt termene, măsuri pe care trebuie să le adoptăm şi pe care trebuie să le facem într-un mod cât se poate de clar şi de transparent, fără patimă personală sau chestiuni care ţin de chimie personală (…) Remanierile nu le facem la televizor”, a declarat prim-ministrul, potrivit news.ro.
Întrebat dacă a discutat cu liderul PSD despre nemulţumirile pe care acesta le are legat de miniştri, Grindeanu a afirmat că vorbeşte ”de foarte multe ori pe zi” cu acesta.
