Skip to content
Politică

Groparul CFR, adus la DNA

Fostul director general al CFR, Mihai Necolaiciuc a fost adus în urmă cu puţin timp la sediul DNA. Acesta are deja o condamnare de patru ani şi jumătate pentru o pagubă de aproape 3 milioane de euro, informează Antena3.

„Procurorii DNA încă nu au dat detalii despre acest dosar în care fostul şef al CFR dă declaraţii. A fost adus de la penitenciarul Rahova, acolo unde se află în executarea pedepsei de patru ani şi jumătate primită de la Curtea de Apel Bucureşti.

De Necolaiciuc se leagă mai multe scandaluri cu privire la devalizarea CFR. Acesta a fost trimis în judecată în patru dosare. Într-unul s-a dat deja condamnarea finală. Celelalte sunt în curs de judecare. Acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, acesta ar fi contractat şi cumpărat materiale care nu au mai fost livrate niciodată, sau defecte. Acesta ar mai fi plătit servicii care nu au fost executate niciodată. În total, prejudiciul din toate dosarele s-ar ridica la 18 milioane de euro”, a explicat Ana Maria Roman.

Sursă foto www.intermodal-logistic.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *