Skip to content
Politică

Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă cu 30 de zile / Nu sunt modificate măsurile deja luate

Inquam Photos / George Călin

Executivul a aprobat prelungirea stării de alertă pe teritoriul României pentru o perioadă de 30 de zile, a anunţat premierul Florin Cîţu. Şeful Guvernului a adăugat că nu a fost modificată nicio măsură deja luată în hotărârea anterioară, la începutul lunii iulie.

„Am aprobat prelungirea stării de alertă şi nu se modifică nimic. Totul rămâne aşa cum a fost prezentat până acum”, a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de joi a Executivului.

Pe 8 iulie, Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă, începând cu data de 12 iulie. Atunci, CNSU anunţa că principala modificare faţă de măsurile aflate în vigoare vizează creşterea perioadei pentru care sunt aplicabile exceptările de la măsurile de prevenire şi control a răspândiri COVID-19 pentru persoanele care au trecut prin boală, de la 90 la 180 de zile ulterioare datei confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *