Un nou proiect de lege pentru transpunerea unor directive UE, ce îi privește pe cei cu condamnări mai mari de patru ani, a fost aprobat de Guvernul României.
Mai exact, în comunicatul de presă al Executivului condus de Viorica Dăncilă se explică că noul proiect de lege cuprinde două directive europene ce privesc atât îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, cât și consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, scrie Mediafax.ro.
Astfel, prin noua reglementare, condamnaţii îşi vor pierde toată averea dobândită în ultimii cinci ani de dinaintea deciziei instanţei şi condamnarea e mai mare de patru ani. Totodată, se reglementează și obligaţia de a informa persoana condamnată definitiv în lipsă, odată cu înmânarea mandatului de executare a pedepsei, cu privire la dreptul de a solicita redeschiderea procesului penal.
Citiți mai multe AICI
