Guvernul a atacat la Curtea Constituţională proiectul de lege care prevede acordarea unui stimulent financiar profesorilor pentru Covid.
Conform unei inițiative legislative a PSD, adoptată în regim de urgență de Senat, cadrele didactice, cât și personalul didactic auxiliar și nedidactic, din învățământul de stat preuniversitar și universitar, vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2.000 de lei, respectiv 1.500 de lei lunar.
Banii se acordă lunar pe perioada stării de alertă şi a stării de urgenţă. Personalul auxiliar din instituțiile de învățământ vor primi un stimulent lunar în valoare de 1500 de lei.
„Începând cu anul şcolar/universitar 2020/2021, pe perioada stării de alertă/stării de urgenţă instituite ca urmare a situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2, personalul didactic, personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, precum şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, beneficiază de un stimulent de risc după cum urmează: a) în cuantum de 2.000 de lei lunar, pentru personalul didactic; b) în cuantum de 1.500 de lei lunar, pentru personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic. Stimulentul de risc se acordă pe durata desfăşurării cursurilor aferente anului şcolar /universitar pe perioada stării de alertă/stării de urgenţă, proporţional cu timpul în care persoanele din categoriile prevăzute îşi desfăşoară fizic activitatea în cadrul unităţilor de învăţământ în prezenţa antepreşcolarilor/ preşcolarilor/ elevilor/ studenţilor„, se arată în textul legii.
Reprezentanţii PNL și USR s-au opus proiectului de lege catalogându-l ca unul populist.
