Guvernul pregăteşte ştergerea penalităţilor pentru firmele cu datorii la buget.
Firmele cu datorii bugetare restante la 30 septembrie 2015 vor putea plăti sumele principale până la 31 martie 2016 fără să mai achite și penalitățile de întârziere, conform unui proiect obținut de profit.ro, dar vor acoperi dobânzile aferente până la 30 iunie 2016, informează realitatea.net.
Scutirea va fi aplicată de Guvern pentru a crește încasările bugetare, a stimula firmele la achitarea voluntară a datoriilor și a diminua arieratele bugetare. Documentul urmează să fie analizat în scurt timp de Guvern.
Pentru datoriile principale la bugetul general consolidat, restante la 30 septembrie 2015, inclusiv și administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, penalitățile de întârziere aferente vor fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
– toate obligațiile de plată principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, administrate de organul fiscal central, sunt achitate până la data de 31 martie 2016 inclusiv; dobânzile aferente, stabilite prin decizii comunicate până la data stingerii obligațiilor de plată principale, sunt plătite până la data de 30 iunie 2016 inclusiv; sunt stinse până la termenul din Codul de Procedură Fiscală și dobânzile stabilite prin decizii comunicate după data plății datoriilor.
