Guvernul usucă la pungă şcolile şi grădiniţele private. Ce le pregăteşte Executivul odată cu noul Cod Fiscal.
Începând de anul viitor, singurele instituții de învățământ privat ale căror venituri vor fi neimpozabile vor fi cele de învățământ superior, se precizează în documentul citat de romaniatv.net.
Potrivit art. 15, sunt considerate neimpozabile veniturile „obținute și utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit reglementărilor legale din domeniul educației naționale” de instituțiile de învățământ particular superior acreditate.
Vechiul Cod Fiscal prevedea că „instituțiile de învățământ particular acreditate, precum și cele autorizate” sunt scutite de la plata impozitului pe profit „pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori”.
Decizia este cu atât mai bizară, cu cât numărul de instituții de învățământ privat preșcolar, primar, gimnazial și liceal este unul extrem de redus în comparație cu cel universitar. Însă probabil că guvernanții au considerat că se va majora considerabil „costul” obținerii unei diplome universitare de la o instituție de învățământ superior privată dacă ar introduce impozit pe venit și pentru veniturile obținute de acestea.
Potrivit INS, în 2014, rețeaua învățământului preșcolar cuprindea 1187 grădinițe și 568.659 copii înscriși, însă în sectorul privat activau doar 310 grădinițe și 16.739 copii înscriși.
De asemenea, la nivelul învățământului primar și gimnazial, existau 4.045 unități școlare, dintre care 3984 publice, numai 61 aparținând sectorului privat.
În 2014, rețeaua învățământului liceal era formată din 1605 licee, 97,9% din totalul elevilor înscriși în învățământul liceal frecventând unități școlare publice și numai 2,1% licee private.
