Skip to content
Politică

Hayssam îl ţine pe ace pe Băsescu, chiar şi la zece ani de la răpirea jurnaliştilor români în Irak

Teroristul sirian Omar Hayssam  îl ţine pe ace pe fostul preşedinte Traian Băsescu, chiar şi la zece ani de la răpirea celor trei jurnalişti români în Irak.

Băsescu a declarat, duminică seara, la B1 TV, că Hayssam a fost omul celor de la PSD până în momentul în care sirianul i-a răpit pe cei trei jurnaliști români. După acel episod, Hayssam, susține fostul președinte, era în stare să pună răpirea pe seama lui.

”Omul ăsta a fost protejatul PSD-ului până când a organizat răpirea ziariștilor. Apoi a constatat acest individ că Băsescu e vinovat. Mai rămânea să spună că eu i-am răpit. Cu asta se urmărește discreditarea mea și a mandatelor mele. Cei care vor discreditarea mandatelor mele uzează și de familia Bercea, și de Omar Hayssam”, a spus fostul şef de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *