Skip to content
Societate

IGSU: Situația pagubelor produse de inundații în țară. În ultimele 24 de ore, ploile abundente au produs efecte în 36 localități din 16 județe

Facebook/ IGSU

România se confruntă cu precipitații abundente în aproape toate regiunile țării de mai bine de o lună, iar  meteorologii au extins, din nou, avertizările de vreme rea. Până duminică, la miezul nopții, rămân în vigoare coduri galbene si portocalii de ploi și vijelii, valabile pentru toată țara.

Din păcăte, ploile fac ravagii si distrug tot ce le iese in cale. Zeci de gospodarii au fost inundate, iar autoritatile au intervenit pentru a-i ajuta pe localnici, însă forța distrugătoare a naturii a facut si cateva victime. Trei bărbați din Neamț, Bacău și Galați au murit din cauza conditiilor meteo. Un alt barbat, pilot de curse, si a pierdut viata dupa ce s a rasturnat cu masina in raul Oituz.

Situația pe județe, în ceea ce privește pagubele și inundațiile provocate de ploile torențiale, duminică:

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în ultimele 24 de ore fenomenele hidrometeorologice au generat efecte în 36 de localități din 16 județe  și municipiul București. S-a intervenit pentru evacuarea apei din 16 case, 85 curți, 9 anexe, 6 subsoluri/beciuri, de pe 6 străzi, precum și pentru degajarea a 17 copaci căzuți pe carosabil/autoturisme, fiind afectate 19 autoturisme.

„În localitatea Mănăstirea Cașin (BC) s-a intervenit pentru căutarea unui bărbat de aproximativ 65 ani care a fost luat de apă în data de 18.06.2021, după ce podețul pe care se afla s-a rupt. De asemenea, alte 7 persoane din aceeași localitate sunt în continuare evacuate preventiv din 6 case aflate în pericol de inundație.

În localitatea Nereju (VN) s-a intervenit pentru salvarea a 12 muncitori care efectuau lucrări în zonă și au fost surprinși de creșterea râului din localitate. Aceștia s-au refugiat într-un vagon remorcă. Echipajele de intervenție au reușit extragerea celor 12 persoane (9 bărbați și 3 femei) care nu au necesitat îngrijiri medicale.

În localitatea Poiana Sărată (BC), un autoturism care participa la un concurs de off-road a fost surprins de o viitură pe râul Oituz. În autoturism se aflau 2 persoane, o persoană a reușit să se autosalveze, iar cealaltă a decedat.

În localitatea Piatra Șoimului (NT) un pod a fost avariat de apă, iar 4 familii (10 persoane) sunt izolate rutier și pietonal. Persoanele izolate nu necesită îngrijiri medicale.

RECOMANDĂRI PENTRU POPULAȚIE

❗ Pentru evacuarea normală a apelor pluviale, luați măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere.

❗ În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, NU traversați râurile prin apă și NU vă apropiați de malurile acestora.

❗ În situația manifestării vântului puternic, rămâneți în spații închise care să vă asigure protecția și evitați deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți”, a scris IGSU pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *