Partidul Naţional Liberal (PNL) riscă să piardă un important primar, după ce în administraţia acestuia au fost descoperite găuri în valoare de zeci de milioane de euro.
Este vorba despre fostul prim-ministru PDL Emil Boc, care se confruntă cu posibilitatea de a nu mai fi nominalizat pentru o nouă candidatură la Primăria Cluj-Napoca.
Peste 70 de milioane de euro a cheltuit primăria lui Boc pentru lucrări neefectuate şi plăţi ilegale de sporuri. Asta a descoperit Curtea de Conturi în vara anului trecut la instituţia condusă de fostul premier, informează antena3.ro.
Aproape 40 de milioane de euro au fost daţi pe bunuri asupra cărora au fost instituite sechestre şi peste 12 milioane de euro au fost cheltuiţi pentru a da în administrarea Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca terenurile şi clădirile în care medicii îşi desfăşoară activitatea, se arată în raport.
De asemenea, primăria lui Emil Boc trebuie să explice şi cheltuirea banilor publici pe ajutoare pentru încălzirea locuinţei, sporuri salariale sau lucrări nerealizate.
